Poliţiştii bătăuşi din Stoina, după gratii

349

politie-ruralaCei doi „oameni ai legii” din Stoina, acuzaţi că acum patru ani au omorât în bătaie un localnic, îşi vor petrece următoarea lună în spatele gratiilor, după ce Curtea de Apel Bucureşti a acceptat ieri solicitarea Parchetului General de arestare preventivă a acestora.

Cosmin Militaru şi Eugen Papuzu vor rămâne „la răcoare” pentru 29 de zile, după ce magistraţii au acceptat cererea anchetatorilor de arestare preventivă a celor doi. Ambii s-au declarat nevinovaţi şi au încercat să le prezinte judecătorilor „probe” că sunt ori nevinovaţi ori că au un comportament mai mult decât civilizat în societate şi la locul de muncă, unul dintre ei, Militaru, venind în sala de judecată împreună cu fata cu care ar urma să se căsătorească luna viitoare. Nimic nu i-a înduplecat însă pe magistraţi, aşa cum s-a întâmplat înainte de Paşti la Tribunalul Bucureşti, acolo unde cererile de arestare preventivă a celor doi au fost respinse. Paştele pe care l-au făcut însă acum acasă ar putea să fie ultimul pentru o lungă perioadă de timp, faptele de care sunt acuzaţi cei doi oameni ai legii, în cazul în care vor fi găsiţi vinovaţi, fiind foarte grave. Lor li se impută că l-au bătut chiar în sediul Poliţiei Stoina pe Nicolae Druţu, un sătean care intrase, probabil prin efracţie, într-o cârciumă, pentru a bea un păhărel de tărie după închiderea programului. Oamenii legii nu au recunoscut decât acum, foarte târziu, că au avut un comportament violent, la începutul anchetei ei fiind nişte „îngeraşi” care nu loviseră pe nimeni, deşi Druţu a fost dus acasă mai mult mort decât viu. Rudele celui decedat spun că decizia de ieri a instanţei trebuia luată de mai mult timp, sora mortului fiind convinsă că Militaru va avea suficient timp să se gândească nu doar la nunta de care probabil nu va mai avea parte, ci şi la faptele pe care le-a comis în noaptea de 17 spre 18 noiembrie 2008. „O să se gândească de după gratii şi la nuntă dar şi la ceea ce a făcut, pentru că până acum nu a spus nimic nici el, nici celălalt. Foarte bună sentinţa instanţei de la Bucureşti, deşi e târziu. Noi aproape că ne luasem gândul că se mai face dreptate în acest caz, dar iată că şanse încă există. E drept că greu, dar, după atâţia ani, ne bucurăm că există procurori care vor să clarifice lucrurile pentru că ai noştri de la Gorj nu au fost în stare de aşa ceva”, spune sora decedatului.

Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here