Și apără Duckadam!…

544

De 40 de ani se aude „pe munți și pe văi”: „Și apără Duckadaaaam!” Nația se va bucura excedentar, aproape de paranoia, uitând de orice! Ca atunci când ratăm de la 5 metri, cu portarul căzut la datorie și cu poarta vraiște. Redăm în buclă de 7-8 ori, doar-doar o intra cumva în poartă.
Tribunalul de la Haga va da verdictul pentru meciul cu Ucraina: „Crimă împotriva umanității!” Românii și-au permis să câștige tocmai când lumea se pregătea să strige „Slava, Ukrainski!…”
Avocații poporului român, cu pregătire fără cusur după absolvirea unei facultăți prin orașe unde nu s-a auzit șuieratul trenului, argumentează:
„Ucrainenii erau îmbrăcați în galben. Măcar să fi luat un șort albastru, ca Michael Jackson, peste pantaloni. Nu ne-am dat seama că ei sunt. Noi eram în albastru. Ne credeam echipa Ucrainei sub acoperire. Fără să vrem am câștigat, că noi știam că Ucraina trebuie să câștige mereu. De ce nu ne-ați spus din vreme?”
Verdictul e dat instantaneu. De peste doi anișori, lumea tot trage pe nas „aerele” slobozite de un actoraș, făcându-i mofturile de țânc năzuros. Unul care are obiceiul să-i aducă „la cestiune” imperativ pe toți aceia care-i caută între cornițe.
Ca pedeapsă, Tribunalul hotărăște: „România va ceda Maramureșul rămas pentru a se alipi celor 2/3 din Maramureșul Istoric, furat de sovietici după război și cadorisit Ucrainei de către TĂTUCUL MUSTĂCIOS de la Kremlin.
Râd și curcile de oficialii români, exponenți ai neamului (prost), cum stau ei „ghiocel” și înghit pe nemestecate tot ce li se toarnă în tărtăcuță prin gaura din față (!), numită impropriu „gură”!
Și care are cu totul altă menire…
Funcțiile ei fiind de alimentație, de respirație și de vorbire (În subsidiar, de „satisfacție” (!) atunci când e folosită corespunzător!…).
Grăbiți să asculte, cu urechile clăpăuge, cuvintele unuia care „umblă cu ciolaci în coadă” sau ale altuia care se laudă că stă „ostășește” de strajă la popotă (unde se alimentează „hipopotalamusul de drept penal”!), miile de gură-cască repetă în surdină sloganurile pe care le vor striga până la răgușire, după meci.
Au stabilit ei că vom câștiga.
Vânzând, adicătelea, pielea „ursullei” din pădurea abuziv defrișată și dusă pe nimic spre capitala fostului Imperiu Austro-Ungar…
Precauți, unii doctori au pregătit saloane speciale pentru cazul cînd pierdem. Unde vor fi tratați, fără șansa de a fi recuperați vreodată, viitorii pacienți post-meci.
Coșciugarii au o rezervă serioasă de copârșee. De toate mărimile. Chiar XXL!… (Discutând pe șest cu de-acum renumitul Nicolae Rădoi, celebru pentru veștile proaste care mereu se adeveresc, ei au ajuns la concluzia că decedații par a se simți inconfortabil în coșciugul cu două numere mai mic, asemănându-se înfiorător cu sacourile care crapă când le îmbracă „ghenăralii” cu patru stele, în vârstă de 42 de ani, sau senatorii cu privirea mirată de parcă s-ar întreba permanent: „Eu ce caut aici?”
Jalea nației va depăși lacrimile curgând gârlă în Coreea de Nord doar la gândul că vreodată ar muri KIM NEMURITORUL!
Urmează blesteme care nu pot fi reproduse. Puse pe capul arbitrilor care urăsc poporul român (că de-aia n-am câștigat!) și care nu vor fi ridicate pînă la a șaptea generație.
Mercedesa Negricioasa, Mama Omidei, Vanessa din Port, plus Pleiada Vrăjitoarelor Tinere de Rit Nou își vor uni eforturile pentru aceasta.
Evident, totul se face pe sume exorbitante, nedeclarate la Fisc, dar cu „parandărăt” depus „la fix” pentru sponsorizarea viitoarelor alegeri de președinte, cu numele sosit „în plic” de peste Ocean.
Din COLIBA ALBĂ a UNCHIULUI SAM…
Nik Rădoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here