Reflecţii duhovniceşti ale Preotului de altar – Paştile constituie cea mai veche sărbătoare creştină!

Sărbătoarea anuală a învierii Domnului este cea mai de seamă dintre praznicele împărăteşti, în creştinătatea ortodoxă, numită şi «al praznicelor praznic, sărbătoarea sărbătorilor», aşa cum este numit în Canonul Paştilor din Penticostar, iar, din punct de vedere calendaristic, de sărbătoarea Paştilor este legat tot ciclul mobil de sărbători, al anului bisericesc (liturgic). De această sărbătoare e legată ordinea (succesiunea) şi denumirea duminicilor de peste an, cu evangheliile care se citesc la Liturghie în tot cursul anului. De aceea, importanţa acestei sărbători i-o conferă şi ciclul de trei zile, cât se sărbătoreşte, iar, cuvântul «Paşti» folosit de obicei la forma de plural lat. Paschae, e de origine ebraică (Pesah sau trecere) şi era folosit pentru sărbătoarea azimilor (Pascha) sărbătoare anuală în amintirea trecerii prin Marea Roşie, când evreii s-au eliberat din robia egipteană (Ieşire 12, 27), la 14 Nisan (prima lună plină de după echinocţiul de primăvară). După unele păreri, termenul Paşti, cât şi sărbătoarea iudaică Pascha, ar fi de origine egipteană (în Ib. egipteană Paşeh = trecere). Se cunoaşte că în timpul robiei în Egipt se sărbătoarea. în valea Nilului, ziua echinocţiului de primăvară, adică a trecerii soarelui din emisfera australă în cea boreală (nordic), ca zi a biruinţei luminii asupra întunericului. Evreii au păstrat denumirea şi serbarea, dându-i însă un sens religios şi naţional. Din ebraică, termenul a fost preluat de creştini, fără a fi vreo legătură, decât de nume, între sărbătoarea creştină a Paştilor şi vechea sărbătoare iudaică. Trecerea cuvântului în vocabularul creştin s-ar explica prin faptul că evenimentele istorice comemorate în sărbătoarea creştină (patimile, moartea şi Învierea Domnului) au coincis cu Paştele evreilor din anul 33, fiind, însă, de la sine înţeles că obiectul sau motivul Paştelui creştin este cu totul altul decât cel al evreilor, între cele două serbări nefiind altă legătură decât cea de simplă coincidenţă de nume. Paştile constituie cea mai veche sărbătoare creştină, iar, denumirea de Paşti s-a dat la început de primii creştini comemorării anuale a Cinei celei de Taină, care avea loc în seara zilei de 13 Nisan, adică în joia dinaintea Duminicii Învierii. Comemorarea consta dintr-o masă rituală care imita Cina şi era însoţită de slujba Sfintei Euharistii. Denumirea de «Paşti» a trecut la creştini, la comemorarea morţii Domnului, deoarece, mielul care era jertfit şi mâncat la masa pascală a evreilor (în amintirea mielului pascal din ultima noapte a robiei din Egipt, când Moise i-a trecut Marea Roşie şi i-a eliberat, deci, era considerat ca imagine sau preînchipuire a Mântuitorului, Care S-a jertfit ca un miel, pentru răscumpărarea păcatelor noastre (Isaia 53, 7; Ioan 1, 29 s.a.). Paştele însemna deci, la primii creştini, comemorarea anuală a celor trei momente din viaţa Mântuitorului: Cina, Patimile şi Învierea. Cu timpul, înţelesul cuvântului Paşti s-a restrâns numai la sărbătoarea Învierii, aşa cum îl înţelegem noi astăzi, iar, data Paştilor poate varia într-un interval de 35 de zile (între 22 martie-25 aprilie). Pentru aceasta s-au stabilit, încä din sec. III, tabele cu data Paştilor (numite Pascalii), pe mai mulţi ani. Din cauză că nu toată lumea creştină foloseşte acelaşi calendar bisericesc (unii încă mai folosesc calendarul iulian, adică vechiul calendar neîndreptat, de stil vechi, alţii pe cel gregorian, îndreptat încă din 1582, deci stilul nou, s-a hotărât ca în toată Biserica Ortodoxă, indiferent ce calendar urmează, Pastele să fie serbat la aceeaşi dată, şi anume după Pascalia stilului vechi, iar, această hotărâre s-a luat în 1927. Privitor la modul sărbătoririi Paştilor, cea mai mare sărbătoare creştină, ea era şi este privită ca o zi de bucurie (bucuria Învierii Domnului), marele eveniment din istoria mântuirii noastre, care stă la temelia credinţei şi a Bisericii creştine (I Corinteni 15, 14). Prin tradiţie, creştinii vopsesc ouă roşii, pregătesc miel şi cozonac, iar sărbătoarea ţine trei zile!
Preot Paroh, Dan DULĂMIŢĂ, Parohia Târgu-Cărbuneşti