Jianu vrea peste 30.000 de lei de la Primăria Motru

2120

Gigel Jianu, fostul primar de Motru, a dat în judecată UAT-ul cerând bani pentru zilele de concediu neefectuate în perioada mandatului său de edil, fiind vorba de aproximativ 50 de zile, pentru care cere plata la zi, plus majorări și penalități. Practic, membrul Directoratului CEO, care încasează 25.000 de lei lunar, s-a gândit că își poate majora venitul și cu 30.000 de lei, bani pentru concediul pe care, cu bună știință, nu l-a efectuat. Șocant este că fostul edil liberal a preferat să facă plângere penală pentru actualul primar pe motiv că nu îi dă banii, dosar aflat în cercetare, și să dea UAT-ul în judecată, deși nici măcar nu a depus la primărie o solicitare scrisă pentru obținerea banilor, așa cum este firesc. Mai mult, deși a condus primăria municipiului patru ani și șase luni, perioadă în care a fost destul de mult în concediu, Jianu nu a citit nici măcar legea care specifica faptul că pentru zilele de concediu anuale neefectuate este nevoie să solicite un acord, o hotărâre de Consiliul Local, până la sfârșitul anului, pentru zilele de CO neefectuate în anul respectiv. Doar așa zilele în cauză îți pot fi plătite.

Jianu putea să-și acorde drepturile salariale odată cu pierderea mandatului în toamna lui 2020, având la dispoziție aproximativ o lună de zile până la validarea noului primar.
A preferat în schimb să rămână la serviciu și, pe ultima sută, de metri din mandatul său, a semnat ordine de plată de ordinul miliardelor, pentru firme de casă pentru lucrări neefectuate ori efectuate parțial.
Acum, sfătuit de anumiți membri de partid, s-a trezit să dea în judecată primăria pentru a obține peste 30.000 de lei pentru zilele de concediu neefectuate, în condițiile în care nimeni nu l-a oprit să își efectueze concediu în perioada programată chiar de el însuși.
Se vede clar că Jianu nu este interesat decât de câștigurile financiare pentru el însuși și nicidecum de cetățeni ori de comunitate.
De fapt, și la CEO, nu îl interesează decât propriile venituri, angajările din ultima perioadă și nicidecum problemele cu care se confruntă carierele Lupoaia ori Roșiuța.
De altfel, Jianu a fost prezent la accidentul feroviar de la Însurăței, de la finalul săptămânii trecute, fără a ști despre ce este vorba ori ce decizie să ia în această privință, el fiind și reprezentant în Directorat și pe parte de minerit.
De altfel, în rândurile apropiaților lui Jianu se vehiculează că respectivul trage sforile pentru a rămâne încă patru ani de zile în Directorat, amenințând colegii de partid că își depune candidatura pentru președinția organizației PNL Motru cât și pentru viitoarele alegeri la primăria municipiului Motru.
Este de știut faptul că listele cu noile angajați din CEO din ultima perioadă au vizat zeci de persoane care au venit pe filiera lui Jianu, nu degeaba iscându-se, de multe ori, certuri între directorul Constantin David și liderii de sindicat.
Rămâne de văzut cum va aborda instanța acest proces inițiat de liberalul Jianu pe litigii de muncă.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here