La Editura Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj au apărut recent două reviste „de colecţie”. Când pun în ghilimele sintagma de mai înainte, înţeleg dintru bun început valoarea de excepţie a celor două publicaţii, apărute, în pofida nenorocitei pandemii de coronavirus, sub semn auroral şi axiologic. Cea dintâi are 80 de pagini, iar cea de-a doua 8 pagini format tip „Gorjeanul” şi e o „antologie clasicizantă şi tezaurizatoare”, dar şi un „In Memoriam Ion Cănăvoiu”.Dar să nu ard etapele şi să le „recitesc” (Matei Călinescu) cu „plăcerea textului” (Roland Barthes) pe îndelete la o „ceaşcă de cafea” (George Drăghescu).Am folosit aici arta intertextualizării/ transtextualizării pentru a coopera hermeneutic cu distinşii mei cititori gorjeni şi români (căci nu-i român cum e… gorjeanul, adică trainic înrădăcinat în pământul cunoaşterii sale, stăpân pe ontologia-i semnificantă şi pe epistemologia-i… cogitantă, adică de-o reflexivitate mai totdeauna profundă).O echipă redutabilă a fost mai întâi alcătuită în „laboratorul” de lucru al trudnicului profesor (ca Descartes, de matematici) Dan Pupăză, rămas la cârma „Crinului Satelor” după Gheorghe Găvan-Jaleş (1920-1924) şi Gheorghe Gârdu (1990-2007), şi în „Biblioteca-mi de Cititor Ideal” ce-mi aparţine mie, Ion Popescu-Brădiceni, (dar deopotrivă după bunic, fiu al Arcanilor şi al Câmpofenilor (e vorba de eroul-sergent Vasile Popescu, căzut în luptă, pe frontul Crimeii, la 33 de ani, în 1942)). Echipa-i formată din scriitorul Ion Cepoi (director) şi din redactorii Dan Popescu, Daniela Gapşea, Andreea David, Luminiţa Tudorescu. Şi cum am afirmat în „şapou”, „Crinul Satelor” (nr. 35-36, octombrie 2020) debutează sub semnul excelenţei, prin reeditarea a două numere de altădată din originarul „Crinul Satelor” (anul I, nr. 10/octombrie 1920, nr. 2/ septembrie 1923) unde semnează în eon interbelic celebrii condeieri ai vetrei arcănene precum M.I. Bazavan, Gh. Găvan-Jaleş, Mişu Găvănescu, N. Popovici-Pazalia, Alexandru I. Răduţoiu, proveniţi din sânul Societăţilor de Educaţie „Tribuna” şi „Jaleşul”.Apoi încep materialele şi articolele de sine stătătoare – salvate din fabuloasele „bibliorafturi” ale tatălui său Grigore Pupăză – de publicistul de azi Dan Pupăză (şi editorul de altfel prodigios al operelor lui Vasile Militaru, Grigore Pupăză, Dumitru Pupăză, Aurora Catană).Primul articol este un portret al mentorului Gh. Găvan-Jaleş, schiţat în tuşe consistente de Grigore Pupăză, în 1963. Autorul interbelic (1915-1997) reliefează câteva linii de forţă epistemologică şi doctrinară ai anilor 1917-1924, trăiţi în Arcani, Corneşti, Dobriţa şi Băleşti, Leleşti: triadă etică: Adevăr/ Dreptate/ Cinste, principiul patriotic: ridicarea stării săteanului; soluţiile indicate de revistă, printre care necesitatea „grijii” (Martin Heidegger) trimiterii copiilor la şcoală, practicarea unor meşteşuguri (Spiru Haret); poziţia intelectualului în societate şi istoria naţională, dar mai ales în spiritualitatea românească; dăruirea ca esenţă a fiecărui act de cultură, literatură şi artă. Revista publică, în premieră, trei articole interbelice în care Dumitru Pupăză-Dobriţa fie elogiază strălucita figură de savant autentic a lui Alexandru Ştefulescu, fie reflectează asupra crizei învăţământului primar, periclitat în transumanismul său şi în axiologia-i generoasă de politică şi de politicianism, fie reclamând „cultura ca ideal al educaţiei”, întrucât „cultura naţională este tăria unui popor”, iar „dreptul la trai al poporului român se întemeiază pe cultură”. „Spiritualitatea românească, în ritm dinamic, ca o forţă vie şi creatoare, să cheme pe oricine la munca înălţării Patriei şi Neamului”. Următoarele două „cercetări” îmi aparţin şi au apărut deja în „Gorjeanul” bucurându-se de sute de vizualizări şi lecturi: „Cântecele mortului din Gorj într-o interpretare hermeneutică recuperatoare” şi „Greieru-ntre buburuze. Un eseu despre începuturi şi desăvârşiri”.Secţiunea cea mai spectaculoasă, cea mai reprezentativă a revistei „Crinul Satelor”, ajunsă la numerele 35-36, în octombrie 2020, o constituie proiectul micromonografiilor celor mai însemnate localităţi ale Gorjului contemporan, ale ţinutului Jiului de Sus. Seria acestor cronici din mileniul III debutează emblematic şi convingător cu străvechea şi mereu resurecta vatră a Polovragilor. Ţin să remarc mai înainte de toate „Jurnalul sentimental: Polovragi sau lumea în care ar trebui să trăim” scris admirabil şi topofilic de scriitorul Ion Cepoi, la anul 7528 de la facerea lumii şi 2020 D.H., toamna în vremea marii pandemii”. E un „jurnal literaturizat, poetic, mitologic, purtător de continuitate, tradiţie, norme şi valori eterne, dar şi conservând mărcile (trans)modernităţii contemporane de-o manieră profundă, creativă, autoresponsabilă estetic, exemplară stilistic; căci doar aşa trebuie scrisă literatura adevărată şi frumoasă, emoţională şi paradigmatică în Gorjul actual (!!!)”.
Din aceeaşi proeminentă secţiune, mai subliniez interviul Danielei Gapşea cu primarul de excepţie al Polovragilor, Gheorghe Epure, dar şi vestea celuilalt proiect cultural de rezonanţă naţională „Festivalul Naţional de Teatru VATRA” (asupra căruia voi reveni cu proxima ocazie – n.m., I.P.B.). Adaug însemnărilor de faţă o menţiune specială, de suflet, pentru sensibilitatea „erotică” a scriiturii Andreei David din reportajul conotativ/ reflexiv „Polovragi, dragostea mea”. Are dreptate Ion Cepoi, când ne atenţionează în editorialul „La o aniversare” că „noul iluminism gorjean” a contat în istorie, ca „adevărat program cultural” capabil să străbată viitorul prin valoarea sa incontestabilă de avere spirituală. Revista „Crinul Satelor” îl… resurecţionează.
Prof. dr. Ion Popescu-Brădiceni
scriitor de duminică
