Tamponare provocată de un șofer beat criță

1200

Evenimentul rutier a avut loc ieri, pe DN 67, în localitatea Buduhala. Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că un tânăr de 24 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism către Motru, nu a păstrat o distanță de siguranță în mers, față de microbuzul condus în fața sa de un bărbat de 51 de ani, din comuna Bălănești, intrând în coliziune cu acesta.

„În urma impactului nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale. S-a procedat la testarea celor doi conducători auto implicați în eveniment, iar în cazul tânărului de 24 de ani rezultând  o concentraţie de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au constatat că acesta are exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, suspendată. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul, pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența alcoolului și care are dreptul de a conduce suspendat„, potrivit reprezentanților IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here