Inconştienţă la volan

1671

Un tânăr de 29 de ani, din județul Caraș Severin, a ajuns, aseară, în arestul IPJ Gorj. Deși avea permisul suspendat, acesta a fost prins beat la volan, în trafic, pe raza municipiului Motru.

„La data de 7 iunie, polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Motru au identificat în trafic un tânăr de 29 de ani, din județul Caraş Severin, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Motrului, din municipiul Motru, având permisul de conducere suspendat și o concentrație de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

 

Acesta a fost transportat la spital, pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană care are acest drept suspendat și care se află sub influența alcoolului, iar a doua zi, având în vedere probatoriul administrat în cauză, față de tânăr s-a luat măsura reţinerii, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj„, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Astăzi, tânărul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, cu propuneri legale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here