Doi antidemocraţi pe un balansoar

623

basescuFoiletarea culturii şi civilizaţiei universale şi româneşti etalează pagini antinomice în care democraţia este opusă despotismului, supremaţiei, identificându-se cu suveranitatea,

libertatea, egalitatea, sociabilitatea, frăţia, moralitatea. Repudiază democraţia individualismul şi egoismul, nedreptatea şi privilegiile urâcioase. Persuasiv şi pertinent N.Iorga puncta:,,Democrat înseamnă cineva care vrea să se înalţe poporul pe umerii săi, nu cineva care vrea să se înalţe el pe umerii poporului”.

Reamintesc două recente ziceri ale lui Traian Băsescu prin care marinarul desconsideră democraţia. Într-una dintre ele, imediat după ce şi-a anunţat candidatura la preşedinţie, într-o regizare hăhăită de păcălici populist şi circar neruşinat,marinarul declară, fără remuşcări, că nici el, nici guvernul său nu urmăresc să scoată România din criză. Asta, după ce, până mai ieri, asigurase că asta e principala sa preocupare-lupta împotriva crizei, măsuri anticriză etc. Altfel spus: votaţi-mă, dar nu mă judecaţi pentru ceea ce nu am făcut în cei cinci ani-şi cu atât mai puţin pentru că n-am făcut nimic împotriva crizei; votaţi-mă pentru ceea ce voi face după ce vom ieşi din criză, cu care eu nici nu-mi bat capul. Esenţa antidemocratică a retardatului marinar o întâlnim într-o altă gogomănie condamnabilă. El le explica profesorilor idioţenia bolnavului mintal că a dorit asumarea legilor educaţiei de către Guvernul Obială pentru a le ,, proteja” de dezbaterile din Parlament(partidul care-l ţine pe matroz la Cotroceni se numeşte PDL)! Băsescu este un farsor psihic-bolnav!!
E imposibil de găsit o mai succintă şi prostească formulare a atacului neghiob şi direct împotriva fundamentelor democraţiei parlamentare, pe care Traian Băsescu îl cultivă de ani de zile, în dorinţa lui neroadă de a impune României un regim de dictatură personală- fără parlament, fără partide care să-şi exercite eficient rolul în societate, ci doar cu legi hotărâte de acest ciudat marinar care calcă în picioare imperativele indelebile ale democraţiei. Călcând, ori punând sub ghetele murdare democraţia, şlampătul Băse repudiază libertatea, moralitatea şi responsabilitatea. Cu ce ne oripilează candidatul la preşedinţia României neputinciosul-sofisticat Doctorul Oprescu? Acest medic îşi pune pe tavă ignoranţa şi îngâmfata-imprudenţă. Medicul Oprescu socoteşte că cei care îi ascultă calpele răgnete sunt ca el, eliptici şi neatenţi la redundanţă şi la non-coerenţa şi retorica apoasă şi tulbure. Ocupând jilţul de primar al Capitalei României, nepriceputul S.Oprescu, a concluzionat, rememorând „Jurământul lui Hipocrat, din Kos”, că nu avem nevoie de „politic”, de „politică”, pentru că politicienii ne-au adus unde-am ajuns, iar societatea s-ar putea descurca sorin_oprescufoarte uşor cu nişte şefi luminaţi (Oprescu şi Băsescu nu sunt luminaţi, sunt nişte ignoranţi, cu o cultură politică bună pentru cascadorii râsului şi spitalul „Socola”), cu un conducător apolitic şi un grup de oameni „de bine”, care ştiu ce trebuie făcut pentru ca tot românul să se scalde în lapte şi miere, ca şi marinarul, care s-a spălat pe mâini de coluţiile economico-sociale ale crizei, nici medicul n-are nimic cu treburile concrete ale României, cum n-a avut nimic de-a face cu treburile Capitalei.
Sorin Oprescu s-a dovedit, totuşi ,,elevat specialist” în cârnaţi record. Bravo doctore-lumea arde în foc şi Oprescu lungeşte cârnatul. În curând medicul se apucă de lustruit prazul. Au idei bolnave primarii ăştia generali ai Capitalei României. (E ceva ciudat cu bucureştenii, cu felul cum îşi aleg primarii generali, care, după ce că nu fac nimic în urbea lor, devin ori prim-miniştri, ca Ciorbea, ori preşedinţi, ca Băse, ori miniştri ca „pluri-calificatul” Videanu. Grav este că opţiunile celor două milioane de bucureşteni au efecte păgubitoare asupra destinului românilor din întreaga ţară).
Avem, pe tava deznădejdii, doi candidaţi vanitoşi, fără scrupule, doi candidaţi cu declarate porniri antidemocratice: unul hăhăind gros către „bobor”, celălalt mai „spălat”, cu mâna pe bisturiu şi mai dispreţuitor faţă de „vulg”. În carne şi oase, doi inşi care vor să destructureze sistemul nostru democratic, atâta şi aşa cum este, prin populisme pestilenţioase care nici măcar nu încearcă să ascundă dorinţa de a obţine puterea unipersonală, fără a se mai încurca în mecanismele libertăţii, ale democraţiei pluripartitiste şi parlamentare.
De ce era nevoie de candidatura lui S.Oprescu ?Cred că raţionamentul a fost foarte simplu. În primul rând, medicul ar urma să obţină nişte voturi de la nehotărâţi şi de la cei care l-ar susţine pe M.Geoană, mai ales că între organizatorii campaniei sale electorale se află câţiva bătrâni foşti fenesişti şi pedeserişti, de genul carieristului şi vanitosului Octav Cosmâncă. Dacă voturile smulse lui M.Geoană ar fi multe, i s-ar crea o potecă favorabilă lui Crin Antonescu pentru a ajunge el în turul doi, nu Geoană. În această situaţie cine ce ar câştiga? Probabil marinarul-şi astfel, s-ar prefigura refacerea Alianţei DA, cu un guvern avându-l la timonă pe Crin. Ar putea liberalii să împingă peste bord o asemenea ofertă?… Aceasta ar fi, deci, o variantă. Dacă, totuşi, voturile smulse lui M.Geoană nu ar fi multe şi acesta ar intra în al doilea tur, voturile date lui Oprescu în primul tur i-ar putea reveni marinarului în al doilea. Un sondaj de opinie, realizat la comanda unui sociolog care-l susţine pe medic, opiniază că indiferent cu cine ar intra în competiţie în al doilea tur Traian Băsescu pierde-dar cel mai mult ar pierde în faţa lui Oprescu şi cel mai puţin faţă de Mircea Geoană. Este, deci, evident că lansarea inventatorului cârnatului kilometric în cursa prezidenţială are ca scop principal torpilarea PSD, principalul partid care se opune cu suficientă forţă tentativelor declarate de dictatură. Fiţi siguri, oameni buni, că marinarul şi fostul medic chirurg nu sunt salvatorii României aflată la ananghie.
Prof.univ.dr.Grigore Drondoe

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here