Fotbal puţin, ghinion din plin! Pandurii a cedat cu Petrolul

1064

Pandurii Târgu-Jiu a suferit o nouă înfrângere pe teren propriu. Echipa lui Adrian Bogoi a pierdut şi meciul cu Petrolul (0-1) şi rămâne fără succes acasă în acest sezon. Deşi prahovenii ar trebui să fie printre echipele care se bat la promovare, vizitatorii au câştigat cu noroc la Târgu-Jiu, iar la final de partidă au fost apostrofaţi de proprii suporteri, care le-au reproşat jocul fără perspective. Din păcate, nici gorjenii nu au arătat ca o formaţie care poate pune probleme din postura de gazdă, construcţia suferind din nou, iar ocaziile de poartă fiind foarte rare. Reuşita din dreptul Petrolului a purtat semnătura unui pandur, o deviere nefericită a lui Gabriel Oiţă învingându-l pe portarul Iulian Dinu, cel care cu câteva secunde înainte salvase in-extremis tot o minge trimisă de căpitanul Pandurilor (`48). Cea mai mare oportunitate a gorjenilor a venit după un corner bătut foarte bine de Trancă, dar Patrick Popescu a trimis mingea pe lângă stâlpul din stânga portarului. Amfitrionii au avut un penalty clar în minutul 89, când Bărboianu a respins mingea cu mâna din propriul careu, dar centralul întâlnirii a arătat doar colţul terenului (`89). Peste doar un minut, Vişan a căzut în suprafaţa de pedeapsă a găzarilor, dar acelaşi arbitru i-a dat cartonaşul galben pentru simulare. Pandurii au rămas cu 5 puncte după primele 10 runde.

Bogoi: ,,Am fi meritat ceva din acest meci”
Antrenorul Pandurilor, Adrian Bogoi, a declarat după joc că un egal ar fi fost mai normal. Bogoi a mai spus că încă nu este îngrijorat de lipsa rezultatelor şi va continua să muncească în ciuda condiţiilor vitrege de la Pandurii.
,,Am întâlnit un adversar bun, care are obiective măreţe în acest campionat. Am încercat şi am reuşit în cea mai mare parte a jocului să închidem culoarele şi să acoperim bine spaţiile în apărare. S-a întâmplat să ne dăm autogol. Am avut posibilitatea să egalăm, după părerea mea am avut şi un 11 metri clar, şi aşa s-a scris şi istoria acestui joc. Păcat, pentru că am fi meritat să luăm puncte. Nu ne îngrijorează rezultatele. Dacă vă uitaţi, acum câţiva ani, echipa aceasta avea jucătorii care evoluaseră la un nivel foarte bun, şi tot nu erau rezultate. Au plecat, unii că nu aveau valoare, alţii pentru că nu au fost motivaţi să joace aşa cum aş fi vrut eu. Chiar dacă este foarte dificil să o luăm mereu de la zero, încercăm în fiecare săptămână să-i mobilizăm pe jucători şi să ajungem la un nivel bun când avem etapă de campionat”, a spus principalul Pandurilor.

Stoican: ,,Îmi doresc mai mult de la jucătorii mei”
Revenit la Târgu-Jiu, Flavius Stoican nu a putut sta pe banca tehnică a ,,găzarilor”, fiind suspendat. După meci, fostul antrenor al Pandurilor a lăudat combativitatea gazdelor şi a admis că Petrolul mai are de muncă pentru a trage la promovare.,,Vreau să felicit echipa gazdă, pentru că, indiferent de situaţia financiară şi problemele care sunt, a fost o echipă determinată, care s-a apărat foarte bine. Noi am pus mai multă presiune, am reuşit o victorie, dar îmi doresc mult mai mult de la jucătorii mei pentru că sunt jucători cu calitate. Nu trecem printr-un moment foarte bun, dar, cu siguranţă, o să ieşim din starea asta. Aveam nevoie mai mult de victorie decât de un joc spectaculos. Cred că Pandurii se poate salva. E o echipă bine organizată din punct de vedere sportiv, o echipă pe care greu o desfaci. E o echipă care munceşte, cu jucători care-şi doresc foarte mult, dar contează şi dacă lucrurile vor intra pe un făgaş normal din punct de vedere financiar”, a spus Stoican. În runda viitoare, Pandurii Târgu-Jiu se deplasează la Miercurea Ciuc.

PANDURII TÂRGU-JIU – PETROLUL PLOIEŞTI 0-1 (0-0)
Stadion: Municipal – sintetic (Târgu Jiu – Gorj);
Arbitru: Dan Florin Dreve (Cluj-Napoca); Asistenţi: Marius Bălan (Dej) şi Petrică Ionuţ Cîmpeanu (Cluj-Napoca); Rezervă: Ionela Alina Peşu (Craiova) şi Zaharia Ciev (Timişoara) şi Horaţiu Stănescu (Craiova).
Pandurii: Iul. Dinu – Oiţă (cpt.), Vişan, P. Chiş, Vasilescu, Lu Yuefeng, Trancă, Kazuki (`81, D. Unguru), Nic. Cotolan (`76, Du Ho Kim), P. Popescu, Rasoveanu (`83, Nichifor). Rezerve: Mih. Cotolan – Erhard, D. Ciobanu, R. Cristea. Antrenor: Adrian Bogoi.
Petrolul: R. Avram (cpt.) – Bărboianu, Al. Olaru, Sîrghi (`22, D. Meza Colli), Ant. Manolache – Al. Zaharia, Cioinac, Măd. Mihăescu, M. Bratu (`86, Ianis Stoica) – Younes (`78, Guy), Arnăutu. Rezerve: C. Lungu – Ţicu, Tudor Şaim, Rob. Enache. Antrenor: Flavius Stoican
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here