Din cauza crizei – Gorjenii vânează şi promoţiile de la second-hand

472

second handCriza i-a afectat atât de mult pe gorjeni, încât aceştia caută acum promoţiile şi la magazinele cu produse la mâna a doua. Oamenii aşteaptă zilele promoţionale pentru a cumpăra, atunci când produsele pot ajunge de la 20 lei şi la 2 lei.

Într-un tur al second-handurilor din Târgu Jiu, se observă cum gorjeni, loviţi de criză, preferă să aştepte promoţiile magazinelor de acest profil, decât să dea bani mai mulţi pe produsele noi. Dacă până anul trecut, când încă nu se simţea criza, gorjenii căutau produse prin magazinele de fiţe, preferând să dea bani mai mulţi pe un articol de îmbrăcăminte sau încălţăminte, acum lucrurile s-au schimbat radical, prin second-handurile pe care le-am vizitat găsindu-se puhoaie de oameni. Într-unul dintre magazine, însă, de mâine (n.r.: astăzi) încep promoţiile. „Astăzi mai mult inspectează produsele, că nu e zi promoţională. Dar să vedeţi mâine ce o să fie. Se ceartă pe haine, şi chiar dacă vă este greu să credeţi, vin şi oameni importanţi să cumpere”, a declarat Liliana Păuna, una dintre vânzătoare.

Zilele promoţionale, la mare căutare

În toate magazinele de second-hand din municipiu te întâmpină un miros de haine vechi. Oamenii caută, fără prea multă reţinere, tot ce le este util. Îmbrăcăminte, încălţăminte, aparaturi electrocasnice, prosoape, chiar şi cosmetice sunt produsele, care aşteaptă cumpărători, pe rafturile second-handurilor. O femeie de vârsta a doua ia în mână o rochiţă de vară, o controlează, se uită la preţ, şi o pune într-un coş lângă alte bluziţe. „Cumpăr de aici că nu am ce face pe criza asta. Rochiţa asta o iau cu 5 lei de aici, în alte magazine e 50 de lei, poate şi mai mult. Ce dacă a mai fost purtată? Mie îmi convine”, a spus femeia. În second-handurile din Târgu-Jiu sunt oferte care mai de care mai avantajoase. Există, pentru fiecare ofertă, zile pe care cunoscuţii magazinelor le ştiu. Într-unul dintre magazine, în care nu mai aveai loc nici măcar să arunci o privire, ieri toate produsele costau doi lei. „Lunea şi marţea toate produsele costă doi lei, miercuri şi joi sunt la jumătate de preţ. În rest, preţul este întreg. Vin foarte mulţi oameni, mai ales de când cu criza. Uitaţi-vă şi acum! Aşa de plin e mereu magazinul când avem oferte speciale. Zilele cu promoţii sunt aceleaşi tot timpul, şi ştiu oamenii când să vină. Şi nici atunci nu cumpără mereu, că nu au bani, dar măcar văd ce e nou”, a spus Mihaela Bocoi, vânzătoare la un magazin de profil. La uşa aceluiaşi magazin, stăteau câţiva saci cu haine, pe care scria „10 produse la 2 lei”. „În sacii aceia sunt şosete, dresuri, nimicuri, dar se cumpără şi ce e acolo”, a adăugat aceeaşi vânzătoare.

Prin magazinele de „fiţe”, bate vântul

În magazinele mai de „fiţe”, în schimb, nu e aceeaşi aglomeraţie ca în second-handuri. Am intrat într-unul, unde vânzătoarea urmărea cu privirea două femei, care căutau nişte cămăşuţe. Nici urmă de îmbulzeala peste care am dat în magazinele cu produse la mâna a doua.

„Nu prea mai are lumea bani să cumpere; în alţi ani, în perioada Paştelui, abia făceam faţă. Acum, doar ofertele îi mai interesează pe oameni. Mulţi vin, se uită, şi pleacă. Îi înţeleg. S-a conformat şi patronul, nu mai aduce haine aşa multe ca în anii precedenţi, şi sunt şi mai ieftine. Dar vânzarea e tot mai mică”, a spus Bianca Ciolacu, lucrătoare la un magazin de haine din municipiul Târgu-Jiu.

Mulţi dintre gorjeni se gândesc cu groază, că acum, în apropierea Învierii Domnului, trebuie să ia haine noi la copii. „Am trei copii acasă, toţi şcolari. La noi aşa era obiceiul, de Paşti veneam cu ei la oraş şi le luam de îmbrăcat, ca să meargă cu haine noi la Biserică. Dar anul acesta le-am explicat că nu mai avem cum să le mai luăm îmbrăcăminte, au înţeles, că nu au ce face”, a spus un bărbat cu faţa posomorâtă, din Ciuperceni, venit cu treabă la oraş.

Vrem nu vrem, cam asta e situaţia în momentul de faţă a gorjenilor, nu mulţi îşi mai permit să cumpere haine noi, chiar şi la second-handuri fiind vânate promoţiile.

Ana-Maria Catalinoiu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here