Unitățile de învățământ din Scoarța necesită urgent reparații și igienizări! Grădinița din Copăcioasa va fi mutată

730

Ion Stamatoiu, edilul de Scoarța, a verificat, săptămâna trecută, împreună cu reprezentanții primăriei cele trei unități de învățământ de pe raza comunei, în vederea stabilirii măsurilor care se vor lua, urgent, pentru pregătirea școlilor și grădinițelor pentru noul an școlar. Edilul a contabilizat toate lucrările de reparații și igienizări, care trebuie realizate în aceste instituții, în unele tavanele fiind afectate de ploi, și a anunțat că are nevoie de 150.000 de lei pentru acestea. Banii, speră să-i obțină la viitoarea rectificare bugetară.

Primarul de Scoarța a decis să pregătească școlile din timp, astfel că, a controlat, personal, cele trei unități educaționale din comună, dar și grădinițele, luând în calcul chiar să mute, în scurt timp, grădinița din Copăcioasa într-o altă locație, spațiul nemaifiind pretabil pentru o activitate de învățământ. La Grădinița din Copăcioasa învață între 13 și 15 preșcolari, iar autoritățile sunt convinse că uniatea nu va mai primi aviz de funcționare și în acest nou an școlar. Edilul a luat la verificat fiecare școală și a decis că peste tot trebuie să se realizeze zugrăveli și igienizări, reparații și alte investiții de o mai mică sau mai mare amploare. Pentru toate acestea trebuie bani, iar edilul așteaptă rectificarea bugetară. “Am calculat și pentru aceste lucrări la școli am nevoie de 150.000 de lei. Banii sper să-i obțin la rectificare, deoarece la ultima nu am primit nimic’’, a anunțat edilul local, cu mențiunea că la Scoarța clopoțelul va suna peste tot fără probleme, chiar dacă lucrările care se vor face până pe 11 septembrie nu sunt minore.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.