Liderul Pro România, Victor Ponta, a ajuns astăzi la Tribunalul Satu Mare pentru a fi audiat ca martor în dosarul de şantaj în care au fost trimişi în judecată Mircea Govor, fostul preşedinte al PSD Satu Mare şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, şi fostul senator Valer Marian. Procurorii DNA Oradea au dispus în 26 aprilie 2016 trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Mircea Govor, pentru trei infracţiuni de şantaj în formă agravată, şi a senatorului Valer Marian, pentru complicitate la şantaj în formă agravată. Potrivit unui comunicat al DNA, Mircea Govor, folosindu-se de influenţa pe care o avea asupra unei publicaţii locale, ar fi şantajat un avocat, un primar de comună şi un fost şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă.