Week-end aglomerat pentru pompieri

402

Sfârşit de săptămână agitat pentru pompierii gorjeni. În doar 48 de ore, subunităţile operative ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj au intervenit pentru stingerea a nu mai puţin de patru incendii izbucnite la proprietăţi individuale ale cetăţenilor. Din fericire, niciunul dintre aceste incendii nu s-a soldat cu victime, ci doar cu pagube materiale.

Primul incendiu a izbucnit sâmbătă, pe raza municipiului Târgu-Jiu. Casa unui târgujian a fost cuprinsă de flăcări din cauza unui scurtcircuit electric apărut la o priză defectă. Din fericire, pompierii au intervenit la timp şi au reuşit să limiteze pagubele produse de incendiu. „Două echipaje de stins incendii şi un echipaj SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu-Jiu au intervenit sâmbătă, 27 aprilie 2013, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit, proprietatea lui Vasile C., în municipiul Târgu-Jiu pe strada Măgura. Intervenţia promptă a pompierilor militari a făcut ca incendiul să nu se extindă şi să cuprindă întreaga construcţie, acesta fiind localizat şi lichidat la nivelul unei camere de locuit, unde au ars obiecte de mobilier şi aparatură electronică, aflate în respectiva cameră. Intervenţia a durat aproximativ 50 minute”, a declarat Mihai Avramescu, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.

Trei incendii în ziua de Florii
Un al doilea incendiu a izbucnit duminică, pe raza municipiului Târgu-Jiu. De această dată, pompierii au fost solicitaţi să intervină pentru a stinge flăcările ce cuprinseseră garsoniera unei târgujience. Potrivit reprezentanţilor ISU Gorj, incendiul a fost provocat de o candelă aprinsă, lăsată nesupravegheată. „Un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu-Jiu, a intervenit duminică, 28 aprilie, în municipiul Târgu-Jiu, strada Brânduşei, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o garsonieră, proprietar Iustinia C. Proprietara, după slujba religioasă de Florii, a părăsit locuinţa, lăsând nesupravegheată o candelă aprinsă, ceea ce a dus inevitabil la izbucnirea unui incendiu, în urma căruia au ars materiale textile şi obiecte de mobilier aflate în locuinţă. Intervenţia a durat aproximativ 45 de minute”, a spus purtătorul de cuvânt al ISU Gorj, precizând totodată că intervenţia pompierilor militari a fost îngreunată de cantitatea mare de deşeuri din material textil, precum şi diverse obiecte colectate şi depozitate în locuinţă de către proprietară. Tot în cursul zilei de 28 aprilie, pompierii au mai fost solicitaţi să intervină pentru stingerea altor două incendii izbucnite pe raza judeţului Gorj. Mai exact, două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Motru au intervenit în comuna Văgiuleşti, sat Cârciu, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un adăpost de animale din cauza unui foc în aer liber, lăsat nesupravegheat. Intervenţia a durat aproximativ o oră şi 10 minute, în urma incendiului arzând aproximativ 20 mp din adăpostul de animale construit din lemn. Un alt echipaj de pompieri, de această dată din cadrul Gărzii de Intervenţie Hurezani, a intervenit duminică în comuna Logreşti, sat Frunza, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un depozit de plante furajere. Au ars aproximativ 2.000 kg plante furajere, precum şi acoperişul depozitului. Cauza probabilă a incendiului este „Flacără – folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiu, autor neidentificat”.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here