Şcoala Populară de Artă Târgu-Jiu, alături de Consiliul Judeţean Gorj, organizează, astăzi, de la ora 19.00, la Concertul aniversar Daniel Podlovski.
Alături de Orchestra de Cameră Lyra Gorjului va evolua violonistul Daniel Podlovski. Muzicianul va cânta partiturile Concertului pentru vioară şi orchestră în Mi major BWN1042 MA, din creaţia lui J.S. Bach. Programul serii va fi completat cu lucrări din creaţiile compozitorilor: Richard Clayderman – Ballade pour Adeline, K. Jenkins – Palladio, M. Suchici – Tango albastru. Daniel Podlovschi s-a născut la Iaşi, la 20 februarie 1939. A început studiul viorii la şase ani cu tatăl său, Rudolf Podlovschi, profesor de vioară şi violonist la Filarmonica din Iaşi. Progresele lui au fost atât de rapide, încât au condus la debutul său solistic la vârsta de 7 ani cu “Concertul în La minor” de Vivaldi, pe scena Teatrului Naţional din Iaşi. În 1949 s-a mutat la Bucureşti şi a început lecţiile cu reputatul pedagog Garabet Avakian. În 1960 a absolvit Conservatorul din Bucureşti la clasa profesorului Avakian, remarcându-se printre cei mai talentaţi violonişti din generaţia sa. A făcut studii postuniversitare la Moscova cu Iuri Iankelevici; în 1969, cu recomandarea lui Isaac Stern, a obţinut o bursă la Juilliard Shool of Music din New York, la clasa legendarului pedagog american Ivan Galamian. În SUA a urmat şi clasa de măiestrie a lui Itzhak Perlman (la Detroit). În perioada studiilor de peste Ocean a predat muzica de cameră la Colegiul “Sarah Lawrence” (Statul New York). Daniel Podlovschi este un virtuoz al viorii în cel mai înalt şi mai adânc sens al cuvântului; sunetul său este amplu, generos, tehnica perfect pusă la punct. Mai mult încă, este un muzician şi un artist, cu un imens şi binemeritat prestigiu. Evenimentul se va desfăşura la Sala Maură a Prefecturii Gorj. Preţul unui bilet este de 15 lei, iar pentru elevi, studenţi, pensionari este de 7 lei.
Izabella Molnar