Formularele europene de sănătate, solicitate de zeci de gorjeni

378

cjas interior (7)În ultimul an, gorjenii care au avut grave probleme de sănătate au apelat la formularele cu ajutorul cărora ei se pot trata în străinătate fără a plăti nici măcar un leu, totul stând la baza acordurilor medicale dintre România şi statele Uniunii Europene.

Ministerul Sănătăţii a înfiinţat de câţiva ani un fond special destinat românilor care au nevoie de tratamente peste graniţele ţării. De aceşti bani, oferiţi, în anumite cazuri, în co-finanţare cu Ministerul Muncii, pot beneficia doar cetăţenii care suferă de afecţiuni ce nu pot fi tratate în România.

Potrivit unei situaţii înaintate de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj, în decursul anului 2011, la sediul instituţiei au fost solicitate şi eliberate zeci de formulare europene pentru asiguraţii din judeţul nostru. În anul 2011, au existat formulare primite din statele Uniunii Europene, unele dintre ele nefiind şi solicitate la noi ci doar depuse cum este cazul E 108 şi E 109, numărul lor fiind de trei, respectiv un formular primite din alte state membre ale UE. Printre formularele europene în vigoare ce nu au fost solicitate de nimeni anul trecut se numără E 115, 116, 117, 118, 119, 120 şi 127. De asemenea, pe parcursul anului anterior, instituţia a eliberat un număr de şapte formulare E 112. Acest formular este utilizat în două cazuri: pentru menţinerea dreptului la prestaţiile de boală şi maternitate aflate în curs, în cazul persoanei care, după ce a dobândit dreptul la aceste prestaţii, este autorizată de către instituţia competentă să revină pe teritoriul statului de reşedinţă sau să îşi transfere reşedinţa pe teritoriul altui stat membru, sau pentru deplasarea într-un alt stat membru pentru a beneficia de tratament medical adecvat. Potrivit conducerii CJAS, două dintre formulare s-au emis pentru Franţa pe afecţiuni oncologice, unul pentru Germania pe boli ale sistemului circulator, şi câte două pentru Austria şi Italia tot pe afecţiuni oncologice.

O cerere pentru E 126

De altfel, CJAS Gorj a înregistrat o singură cerere pentru rambursarea contravalorii serviciilor medicale de care bolnavii au beneficiat într-un stat membru al UE deşi deţineau card de asigurări de sănătate valabil eliberat de instituţia judeţeană pentru care Casa a întocmit formularul E 126. Acesta permite recuperarea banilor cheltuiţi cu tratamente medicale în alt stat membru de către un cetăţean de la autorităţile statului în care el plăteşte asigurări, respectiv România. Alte formulare eliberate au fost 17 în baza E 121, 30 pe E 001, 24 din E 107, 12 din E 104. Gorjenii trebuie să ştie, înainte de a începe să îşi caute drepturile medicale de cetăţean european, că Ministerul Sănătăţii nu acordă finanţare decât pentru afecţiunile care nu pot fi tratate în România în acest moment. Dacă se respectă asta, orice bolnav trebuie să depună la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj un dosar care va conţine recomandarea medicului pentru tratamentul în afara graniţelor ţării, copii ale tuturor documentelor medicale, precum şi o cerere-tip. Dosarul întocmit este trimis apoi la o comisie teritorială de specialişti, însoţit de un proces-verbal tipizat. Ei vor studia dosarul şi vor recomanda un număr de trei clinici din străinătate în care afecţiunea de care bolnavul suferă ar putea fi tratată. Dosarul se reîntoarce la DSP, unde angajaţii iniţiază corespondenţa cu unităţile spitaliceşti recomandate de comisia teritorială.

Izabella Plăstoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here