Ponta şi Cârciumaru, împreună la deschiderea anului şcolar la CNET

449

Picture 013A început un nou an şcolar. Pentru cei peste 50.000 de elevi gorjeni, ziua de luni a reprezentat începutul şcolii şi sfârşitul oficial al vacanţei. Ca în fiecare an, în toate şcolile din judeţ s-au organizat ceremonii cu prilejul deschiderii noului an şcolar, ceremonii la care, aşa cum ne-am obişnuit, au fost prezenţi şi oameni politici din Gorj.

 

Printre politicienii prezenţi la deschiderea anului şcolar 2011-2012 s-a numărat şi deputatul de Gorj, Victor Ponta. Acesta a fost prezent, alături de primarul municipiului Târgu-Jiu şi viceprimarul Roman Bărbuţi, la ceremonia de deschidere a Picture 027anului şcolar de la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” (CNET). Ponta i-a felicitat pe directorii celor două unităţi de învăţământ, Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” şi Colegiul Energetic, precum şi pe elevii acestora, pentru rezultatele obţinute la examenele naţionale şi le-a reamintit acestora că nimic nu este mai important decât învăţătura: „Vreau să-i felicit pe cei doi directori şi pe profesori pentru rezultatele deosebite obţinute de elevii celor două instituţii de învăţământ. Aceşti ani trebuie să-i folosiţi nu numai ca să învăţaţi, să vă faceţi prieteni, să învăţaţi lucruri pe care mai târziu nu o să mai aveţi ocazia să le vedeţi din nou şi nu o să mai aveţi timpul necesar. Nimic nu e mai important decât învăţătura. Bucuraţi-vă de aceşti Picture 067ani.” Deputatul de Gorj a ţinut să precizeze că prezenţa sa la manifestare nu are nici o legătură cu politica, motivul care l-a determinat să participe fiind legat strict de rezultatele elevilor, pe care îi vede ca un exemplu pentru sistemul de învăţământ românesc: „Nu cred că are vreo legătură şcoala cu politica. M-am aflat în Colegiul pe care îl reprezint în Parlament, împreună cu primarul municipiului reşedinţă de judeţ, la liceul la care s-au obţinut cele mai bune rezultate la bacalaureat, peste 98%, şi cred că meritau cadrele didactice şi elevii, bineînţeles, această recunoaştere din partea noastră şi felicitările respective. Dacă toată lumea ar avea rezultatele de aici, de la acest liceu, în mod sigura şcoala românească ar arăta altfel. Eu nu sunt politician. Eu sunt alături de primar, suntem invitaţi ai celor de aici şi faptul că îi feliciţi pe cei care au rezultate foarte bune e un lucru excelent. Cred că ar trebui să mergem, toţi cei care am terminat o şcoală şi am terminat-o bine şi ne-a plăcut la şcoală, să-i felicităm pe cei care mai fac şcoală în România, în condiţii foarte grele”, a declarat deputatul.

Cârciumaru: „Tineretul este temelia societăţii noastre”

Şi Florin Cârciumaru, primarul municipiului Târgu-Jiu, a felicitat elevii şi i-a asigurat pe reprezentanţii instituţiilor de învăţământ că-i va susţine în toate iniţiativele de îmbunătăţire a procesului de învăţământ din Gorj: „Mărturisesc că sunt emoţionat să mă aflu aici, în faţa dumneavoastră, a celor ce depuneţi în fiecare zi un efort remarcabil pentru a duce mai departe cultivarea minţilor tinerilor noştri. O nouă serie de elevi îşi ia zborul cu dorinţa de a se realiza şi de a-şi demonstra valoarea cu speranţă în suflet şi cu ambiţii mari. Inteligenţa tinerilor şi calitatea dascălilor ne-au plasat de foarte multe ori pe locuri care ne fac cinste. Astfel, apreciez cu atât mai mult eforturile celor care au contribuit şi vor contribui la dezvoltarea învăţământului în Târgu-Jiu şi în judeţul Gorj. Tuturor le voi fi alături în iniţiativele pe care le vor avea, astfel încât urmaşii noştri să ne mulţumească pentru dăruire. Cunoaştem cu toţii care este rolul educaţiei în promovarea valorilor sociale, umane, culturale, suntem conştienţi de responsabilitatea pe care fiecare dintre noi o are pentru a transmite mai departe generaţiilor tinere istoria noastră, cultura noastră, bagajul nostru informaţional şi pentru a crea un mediu propice dezvoltării iniţiativei pe care ne bazăm în viitor. Tineretul este temelia societăţii noastre. Ne bazăm pe tineri pentru continua emanciparea a oraşului nostru. De aceea, procesul educaţional continuă să reprezinte elementul esenţial în crearea unei verticalităţi sociale de nepreţuit. Îmi exprim încă o dată încrederea pe care o am în sistemul de învăţământ românesc. Eu şi instituţia pe care o reprezint vom susţine fără îndoială orice demers în acest sens, vom continua proiectele demarate în sprijinul instituţiilor de învăţământ şi vom propune noi proiecte şi programe”, a spus acesta. Totodată, Cârciumaru a promis că până la deschiderea anului şcolar 2012-2013, elevii Colegiului Naţional „Ecaterina Teodoroiu” vor avea un nou amfiteatru: „Primăria Târgu-Jiu şi Consiliul Local, ca instituţii, vor fi lângă dumneavoastră, astfel încât să aveţi tot ce e necesar pentru un proces de învăţământ de calitate şi să vă asigur că la anul, când vom fi din nou împreună la deschiderea anului şcolar 2012-2013, vom tăia panglica la mult doritul şi râvnitul amfiteatru pe care dumneavoastră îl solicitaţi de câţiva ani de zile.” La festivitatea de deschidere a anului şcolar ce a avut loc la CNET au participat, pe lângă oamenii politici gorjeni, şi reprezentanţi ai Jandarmeriei, ai Inspectoratului de Poliţie al judeţului Gorj, precum şi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj.

Roxana Lupu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here