Anchetatori luaţi la întrebări în dosarul Avram-Ţundrea

388

avram gh inscrDoi foşti oameni ai legii au apărut ieri în faţa judecătorului care va trebui să decidă dacă Gheorghe Avram este sau nu vinovat de faptele pentru care Marcel Ţundrea a primit deja o pedeapsă de 25 de ani şi din care a executat 12, după care s-a descoperit că nu avea nicio vină, audierea lor producându-se după cea a fostului procuror Ion Diaconescu, cel care a instrumentat tot dosarul la vremea respectivă.

Fostul agent Ion Fugaru, devenit între timp fost viceprimar la Târgu Cărbuneşti şi şef al filialei locale a PDL, a fost cel care în 1992 l-a audiat pe Avram despre moartea fetei de 14 ani, actualul suspect fiind ultima persoană care a văzut-o în viaţă pe minora al cărei trup a fost descoperit apoi fără suflare şi cu pietre în gură. Cu aproape două decenii în urmă Avram nu a fost considerat suspect de către anchetatorii care căutau un violator ce-şi omorâse victima. Ion Fugaru a povestit în faţa magistratului de caz despre audierile pe care le-a făcut în 1992, el menţionând că a încercat să le spună superiorilor că merg pe o pistă greşită şi că ultima persoană care a văzut-o pe victimă în viaţă ar fi putut comite şi violul, iar mai apoi crima. Fostul poliţist a rupt însă gura audienţei cu o mărturisire şoc, el spunând că în 1988 l-a mai audiat pe Avram într-un alt caz, în care o femeie reclama că fusese violată de doi indivizi, unul dintre ei fiind actualul inculpat din dosarul Ţundrea. Judecătorul de caz, Gheorghe Constantinescu, a menţionat că va solicita Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbuneşti o informare pe această temă, Fugaru declarând că el nu ştie cum s-a finalizat ancheta respectivă. Tot ieri a fost audiat şi un alt fost poliţist, Emanoil Ghimiş, ofiţerul fiind pensionar în prezent. Declaraţia lui s-a bazat cel mai mult pe „nu ştiu” sau „nu mai îmi amintesc”, el explicând neaudierea în 1992 a lui Avram prin faptul că a fost plecat la o altă crimă produsă imediat după cea de la Pojogeni, în care victimă era Mioara Gherasie. Ghimiş a considerat suficiente concluziile procurorului de caz, deşi el a fost în casa lui Avram la percheziţia cerută imediat după producerea crimei. Avram era atunci în audieri la Poliţie, faţă în faţă cu Fugaru, motiv pentru care fostul ofiţer Ghimiş a şi menţionat ieri că nu l-a văzut niciodată pe inculpatul din acest dosar. Ofiţerul cu pricina este cel pe care Marcel Ţundrea îl indica în 2004, la eliberarea sa din Penitenciar, după 12 ani de puşcărie, ca fiind din grupul celor care îl băteau cu pumnul, picioarele şi bastonul pentru a recunoaşte faptele pe care nu le-a comis. Ţundrea declara că astfel şi-a pierdut câţiva dinţi, decesul său şi întârzierea finalizării anchetei în descoperirea adevăratului autor al faptelor din 1992 făcând imposibilă tragerea la răspundere a celor care l-au ţinut după gratii mai bine de un deceniu.

Gelu Ionescu

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here