12.000 de sarmale pentru rovinăreni, de Ziua României

336

Picture 029Autorităţile locale din oraşul Rovinari au marcat aşa cum se cuvine Ziua Naţională. Aşa cum i-a obişnuit pe rovinăreni, din momentul în care a fost ales primar al localităţii, edilul Dorin Filip a fost alături de cetăţenii oraşului pregătindu-le şi câteva surprize.

În cursul zilei, primarul a dat cheile apartamentelor de la blocul construit pe Bulevardul Minerilor, locuinţele fiind preluate în chirie, şi i-a servit pe participanţii la manifestarea de 1 Decembrie cu sarmale, fasole cu costiţă, cu ţuică fiartă şi cu vin. 12.000 de sarmale au fost pregătite astfel pentru rovinăreni, în timp ce la mesele amplasate în piaţa oraşului s-au servit şi fasole cu costiţă, vin şi ţuică fiartă.

Picture 032Manifestările de 1 Decembrie din Rovinari au început miercuri după orele 10.00. Asta deoarece autorităţile au trebuit să schimbe rapid locul în care trebuia organizat programul de Ziua Naţională, vremea nefiind favorabilă. S-a ales astfel piaţa centrală a oraşului care era acoperită, ţinând măcar ploaia rece la distanţă de manifestările pregătite minuţios de Ziua Naţională. După ce s-au instalat mesele în piaţă, programul a început prin cuvântul de deschidere rostit de edilul Dorin Filip. Acesta le-a vorbit rovinărenilor despre importanţa Zilei Naţionale dar şi despre programul care s-a pregătit pentru 1 Decembrie. “Am pregătit pentru voi, aşa cum am făcut-o de altfel în fiecare an de 1 Decembrie, 12.000 de sarmale, fasole cu costiţă, vin şi ţuică fiartă”, a declarat primarul Filip.

Prefectul judeţului, Liviu Andrei, subprefectul Marcel Romanescu, dar şi alţi reprezentanţi ai autorităţilor locale au fost prezenţi la manifestările de la Rovinari.

Coadă la fasole

1 dec rovinariDupă ceremonia religioasă oficiată de doi preoţi din localitate, în piaţă s-a susţinut un spectacol de muzică populară de către Clubul Elevilor Rovinari şi Grădiniţa Nr.1 Rovinari. Copiii au făcut câteva hore în piaţă, spre deliciul spectatorilor.

La finalul programului artistic, participanţii s-au aşezat la coadă pentru a servi sarmalele aburinde şi fasolea îmbietoare. “Foarte gustoase preparatele de 1 Decembrie. Primarul Filip a avut în fiecare an grijă de noi”, a declarat unul dintre cetăţenii prezenţi la manifestare.

Primarul a înmânat, în aceiaşi zi de sărbătoare, şi cheile apartamentelor din imobilul nou ridicat pe Bulevardul Minerilor, mai precis în blocul L4. Apartamentele au fost închiriate de doritori contra unei sume cuprinse între 380-400 de lei lunar.

Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here