Judecătoria Târgu-Jiu a pronunțat un nou verdict în dosarul care îl vizează pe șeful unei organizații non-guvernamentale a cărei activitate de bază era lupta anticorupție și cea împotriva abuzurilor. Dumitru Lăpădat s-a folosit însă de asociația respectivă pentru a înșela zeci de gorjeni, promițându-le diverse ajutoare în procesele pe care oamenii le aveau pe la diverse instanțe, totul fiind însă contra unor sume de bani. Instanța gorjeană a mai dat un verdict în trecut, dar acesta a fost anulat de Curtea de Apel Craiova, care a dispus rejudecarea dosarului la Târgu-Jiu. De la începerea anchetei, Lăpădat s-a mai ales și cu alte dosare penale similare, în care a suferit, de asemenea, diverse condamnări, una fiind definitivă, în prezent el fiind în Penitenciar.
“Condamnă pe inculpatul Lăpădat Dumitru, la pedeapsa închisorii de 5 ani. (…)condamnă pe inculpatul Lăpădat Dumitru, la pedeapsa închisorii de 1 an. Constată concurente faptele deduse judecăţii cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sent. pen. nr. 213/28.01.2015 a Judecătoriei Tg-Jiu, definitivă prin dec. pen. nr. 135/ 03.02.2016 a Curţii de Apel Craiova. Descontopește pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare stabilită prin hotărârea menționată, în pedepsele componente de 1 an si 10 luni închisoare, 6 luni închisoare, sporul de 2 luni (…)contopește pedepsele repuse în individualitatea lor cu pedepsele stabilite prin prezenta sentință în pedeapsa cea mai grea, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani închisoare(…)Deduce perioada executată de la data de 7.09.2012 la 4.07.2013 si de la 03.02.2016 le zi”, a dispus acum instanța.
Magistrații au luat măsuri și împotriva organizației pe care inculpatul a folosit-o ca paravan în comiterea infracțiunilor pe care le-a comis. “Condamnă pe inculpata Asociaţia «Forţa Naţională de Luptă împotriva Abuzurilor, Nedreptăţilor şi Corupţiei din România», la pedeapsa amenzii de 30.000 lei. În temeiul art. 71 indice 2 C.p. din 1969 aplică inculpatei Asociaţia,, Forţa Naţională de Luptă împotriva Abuzurilor, Nedreptăţilor şi Corupţiei din România,, CUI 26754059, cu sediul în comuna Săcelu, sat Blahniţa de Sus, jud.Gorj pedeapsa complementară a dizolvării”, se arată în decizia instanței. Judecătorii au mai dispus ca inculpatul să îi despăgubească pe toți pe cei pe care i-a păcălit, sumele variind de la câteva sute de lei la mii de lei. Verdictul nu este definitiv, putând fi contestat.
Gelu Ionescu