Gorjul, fruntaș la apeluri false la 112

642

Statistica realizată de Serviciul de Telecomunicații Speciale arată că la Numărul Unic de Urgență 112 au fost primite și tratate anul trecut 14.600.440 de apeluri, iar dintre acestea doar 6.048.353 (41,43 %) au fost reale. Din punct de vedere al apelurilor false, județele Covasna, Mureș și Gorj ocupă primele locuri.
”Statistica pe anul trecut realizată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale arată că la Numărul Unic de Urgenţă 112 au fost primite şi tratate peste 14.600.440 apeluri. Dintre acestea 8.552.087 (58,57%) au fost false şi 6.048.353 (41,43%) reale. Cele mai multe au fost transferate către Ambulanţă – 3.781.205 (60,28%), Poliţie – 1.364.808 (21,76%), ISU – SMURD – 933.62 (14,88%) şi Jandarmerie – 184.606 (2,94%). Timpul mediu de răspuns al Centrului 112 este de 3,94 secunde şi a fost înregistrat în cazul a 93,6% din totalul apelurilor, la care timpul de răspuns a fost sub 10 secunde, situându-se la nivelul performanţelor europene în materie. Din punct de vedere al apelurilor false, judeţele Covasna, Mureş și Gorj ocupă primele locuri ca procent din din totalul apelurilor. Pe luna ianuarie 2017, din totalul de 1.199.680 apeluri, 552.256 (46.03% ) au fost reale şi 647.424 (53.97%) false. Urmare constatărilor făcute de către autorităţile statului, 15.847 de cetăţeni au fost sancţionaţi conform legii pentru apeluri false şi abuzive către numărul 112 (anul 2016 şi ianuarie 2017). Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate în Teleorman, Bucureşti şi Prahova”, se precizează într-un comunicat realizat de Serviciul de Telecomunicații Speciale. Cu toate acestea, bilanțul arată că numărul de apeluri false a scăzut în ultimii ani cu aproximativ 30 % şi se situează la 58 de procente, înscriindu-se în media înregistrată la nivel european.
Reprezentanții STS avertizează că „numărul unic pentru apeluri de urgență 112 trebuie să fie folosit doar atunci când este necesară intervenţia agenţiilor specializate de urgenţă, pentru asigurarea asistenţei imediate în situaţii în care este periclitată viaţa, integritatea ori sănătatea cetăţeanului, ordinea publică, proprietatea publică sau privată ori mediul”.
Apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112 sau transmiterea de mesaje false la numărul 113 constituie contravenţii, iar faptele sunt sancţionate, amenda fiid cuprinsă între 500 și 1000 de lei.
Nu constituie o urgență aflarea datei și a orei, deblocarea telefoanelor mobile, încărcarea cartelelor de telefoane mobile sau întreruperea utilităților.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.