Condamnat a doua oară pentru subvenții luate ilegal de la APIA

598

Un gorjean din Padeș reușește în mai puțin de un an să primească o a doua condamnare de la instanțele de judecată pentru că a încasat ilegal subvenții de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. Gheorghe Ogrădeanu este bărbatul care anul trecut a primit o condamnare cu suspendare pentru că a folosit o adeverință falsă ca să încaseze vreo 70.000 de lei de la APIA, instituție în cadrul căreia lucra și cumnata sa, Otilia Arjocu, condamnată și ea în dosarul respectiv, dar și în altele pentru că a măsluit dosarele solicitanților de subvenții, acceptând documente falsificate. Noul proces al lui Ogrădeanu a mers mult mai repede decât cel anterior, la Tribunalul Gorj el primind condamnarea din primul termen, după ce a căzut la o înțelegere cu procurorii DNA și a încheiat cu aceștia un acord de recunoaștere a vinovăției. În baza documentului respectiv, magistrații au putut să pronunțe mult mai ușor o sentință, una prin care au prelungit inclusiv sechestrul instituit pe proprietăți ale inculpatului prin care să fie acoperit prejudiciul de peste 57.000 de lei, cât reprezintă subvențiile încasate ilegal în anii 2007, 2008 și 2009. “Admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat în dosarul de urmărire penală nr. 311/P/2013 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova cu inculpatul Ogrădeanu Gheorghe, cercetat pentru săvârşirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată (3 acte materiale),(…) condamnă inculpatul Ogrădeanu Gheorghe, la pedeapsa principală de 1 an și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată (3 acte materiale). În baza art. 91 C.p. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 3 ani”, a decis Tribunalul Gorj, sentința nefiind definitivă.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here