Afirmă Constantin Bărbulescu – doctor în Istorie și Arheologie în cartea cu același titlu publicată spre sfârșitul anului trecut la Editura Stef din Turnu Severin și deși autorul locuiește în Mehedinți o importantă parte a lucrării sale se referă la istoria veche și medievală a Gorjului fapt ce permite potențialilor cititori să-și reconstruiască o pagină consistentă de istorie locală în funcție de evoluția genealogică a unor antroponime de rezonanță națională.
Titlul – concluzie rămâne totuși o veritabilă ipoteză pe care o demonstrează minuțios, științific și argumentat pe parcursul celor nouă capitole din lucrarea incitantă ce se pretează la o lectură inspirațională pentru noi piste în cercetarea complementară.
”Apărută în același loc și concomitent cu civilizația pe la 10.650 creația zeilor fundamentali s-a numit Religie (sum.Re/u/Li/l/Gia) – preotul – conducător care face vânt (îndeamnă) la întoarcerea înapoi (în ceruri)” devenită ulterior o practică esențială între conducători și popor, ”îndeplinirea datoriei față de zei se numește religie” (Iustiția era dees religio digitur) cf. Iulius Cicero Marcus (106-43 a.Cr.)
Citându-l pe cercetătorul american Ronald Schiller care scria în Readers Digest nr 7/1955 că ”civilizația s-a născut acolo unde trăiește astăzi poporul român …” C.N.Bărbulescu argumentează cu dovezi mitico – istorice, arheologice, adevăruri care confirmă că faptele biblice au ascendență în spațiul dintre Istru și Carpați.
Formația intelectuală nonscolastică și condițiile sociale i-au permis autorului să translateze mitul în realitate ontică demitizând fapte relatate în istoria civilizațiilor, mult prea adesea, considerate fabulații ori legende. Vom constata astfel că mitul homerian și miticul Homer a fost un personaj real, conducător de oști, dar și prizionerul care, în cei trei ani de temniță, a avut – grație amiciției lui cu temnicera Echidna -trei copii ”întemeietori de popoare” : Aghathyrsos – agatârșii, Gelones – gelonii și Skythes – sciții .
Stilul narativ alert, incitant și bine documentat cu argumente plauzibile fac deosebit de atractivă lecturarea cărții care este o istorie nonconformistă a evoluției umane în și din spațiul carpatic proliferând spre vestul și estul Eurasiei. Constatăm astfel că din/prin henoteism au descins budismul, islamismul, creștinismul, ca valori morale la care s-au raportat civilizațiile ulterior descendente, urmând ca excursul științific al autorului să urmeze strict evoluția poporului român preponderent creștin. Trecând (strategic – zic eu) peste mileniul I, Constantin N. Bărbulescu prezintă evoluția Țărilor Române în paralel și raportate la contextul istoric al Europei tocmai pentru a configura modele de comparație a evoluției civilizației autohtone . Foarte interesant este faptul că domnitori precum Vlad Draculea – voievod Țepeș, Radu ce Mare, Mircea Dimitrie Ciobanu, Pătrașcu cel Bun ș.a. ne sunt prezentați în contextul arborelui genealogic specific ; cât despre Mihai Viteazul, pe lângă vitejia-i proverbială am constatat și alte ”fețe” ale caracterului său precum învățătura deficitară, viclenia, șiretenia, ”nestăvilit de legi”, ”nestatornic” și ”crud din fire”, ce nu l-au înpiedecat să realizeze prima unire a Țărilor Române, ce-i drept, cam firavă dar totuși un precedent valorificat de generațiile ulterioare.
Dovedindu-se un bun ”cantacuzinolog” ne prezintă familia Cantacuzinilor și rolul său (fast) ori mai puțin fast în Europa mileniului II, iar în spiritul tradiționalismului creștin se referă la ” profanarea sfintelor taine prin căsătorii de conveniență (ce au) a condus la trădare prin prozelitism”(vezi cap.III) abordând deopotrivă etiologia antroponimelor ”Bălăceanu”, ”Câmpineanu”, ”Crețulescu”, ”Filipescu”, ”Golescu”, ”Grădișteanu”, ”Știrbei”, ”Bibescu” și rolul acestora în istoria României.
Despre ”Revoluții, răscoale, lovituri de Stat din principatele românești” aflăm lucruri și fapte inedite de care s-a vorbit în istorie, mai mult ori mai puțin iar datele oferite de Constantin N. Bărbulescu sunt deosebit de interesante completând, pe alocuri, istoria obiectivă doar pe baza documentelor de arhivă ori surselor documentare ale autorului cu reflecții despre revoluția de la 1821, mișcarea revoluționară de la 1848, epoca domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859 – 1866), epoca regelui Carol – I (1866 -1914), epoca regelui Ferdinand – I (1914 – 1927) , epoca regelui Carol al II-lea (1930 – 1940), epoca regelui Mihai I (1927 -1930); (1940 – 1947)
Despre originalitatea și complexitatea intelectuală a autorului, cititorul își poate forma o imagine corectă studiind – surprinzător – ”Addenda” în fapt cap. IX al cărții , ”contribuție augmentativă a lucrării despre civilizație și religie de la începuturi până în zilele noastre”.
Stupefiantă mi s-a părut ”plastica” civilizațiilor antice prin care am constatat că Sumerul antic are ascendențe în Simeria, că Tartarul (tărâmul zeilor) nu-i prea departe de Tărtăria, iar multe din ”hoardele” ce au trecut peste noi au venit spre locurile de origine ale lor, noi fiind în fapt un veritabil laborator unde s-au născut civilizații trecute, existente, viitoare. Noi suntem România.
Victor Gh. Banța
