Cu două zile în urmă am primit un telefon de la bunul meu prieten Teodor Dădălău. M-a întrebat ce mai fac şi dacă luni, adică astăzi, sunt acasă, la Peştişani. Va veni cu Vasile Brâncuşi, om de afaceri la Bucureşti, dar născut tot la Peştişani, să mă ia cu ei la sărbătorirea Sfântului Trifon pe dealurile mănoase şi bogate în viţă de vie şi pomi fructiferi ale satului Frânceşti. Şi anul trecut mai fusesem, pe ploaie, la Frânceşti urcaţi de un tractor, împreună cu Sile Brâncuşi, cu vărul său Gheorghe Nicolcioiu, cu Nicolae Nicolcioiu şi cu regretatul Constantin Fuiorea, Pedagogu’, zis şi Puiu lui Tică Tanu, care anul trecut a plecat la Domnul şi la părinţii săi Ana şi Constantin.
Deocamdată, atât cât se mai poate şi Uniunea Europeană nu ne interzice, pe la noi, prin Gorj, tradiţiile şi obiceiurile se mai respectă încă. La creştinii ortodocşi, Sfântul Trifon este sărbătorit pe data de 1 februarie a fiecărui an. În popor, există credinţa că Sfântul Trifon are putere asupra începutului de primăvară. Mai e cunoscut, în credinţa populară, drept Sfântul care păzeşte livezile de omizi şi lăcuste, iar pe oameni de nebunie.
Astăzi, în ziua de pomenire a Sfântului Trifon se obişnuiesc o serie de ritualuri, cu scopul de a asigura protecţia şi fertilitatea livezilor de pomi fructiferi şi a viilor. Pe vremuri, viticultorii – mai mici şi mai mari – şi pomicultorii ţineau post în această zi şi chemau preotul satului să le stropească cu agheasmă livezile de pomi şi viile, pentru ca acestea să fie scutite de nerodire şi de secetă ori de grindină. Într-un fel, Sfântul Trifon e considerat drept patron al viilor şi livezilor.
Se mai zice că Sfântul Trifon ar fi împrumutat şi atribute ale Zeului Dionysos, căci o cană cu vin îi era destinată spre a câştiga bunăvoinţa sa întru a apăra viile şi a obţine recolte bogate de struguri. În sudul Olteniei, dar şi la noi în Gorj – unde an de an dr. Doru V. Fometescu organizează manifestările „Focuri peste zăpezi” la Văianu, comuna Ciuperceni, de unde este originar, dar şi alte ori la Dobriţa, comuna Suseni – există încă ritualuri complexe de pregătire a viilor pentru noul sezon. Mai mult, pe lângă acest obicei de tăiere a corzilor viţei de vie, viticultorii aprindeau focuri la marginea viilor şi plantaţiilor de pomi fructiferi, afumându-le cu o cârpă aprinsă, spre a feri via şi pomii de pătrunderea forţelor răului. Scop în care, preoţii satelor oficiază slujbe şi stropesc viile şi livezile de pomi fructiferi cu agheasmă sfinţită.
După terminarea ritualurilor de pe dealurile cu vii, viticultorii se îndreptau cu alai şi cu lăutari spre casele lor, purtând pe cap cununi făcute din primele corzi tăiate din vie. Bunele soţii care sunt neîntrecute gospodine îi aşteaptă acasă pe bărbaţii lor viticultori cu mese îmbelşugate, ca semn că aşa trebuie să fie şi viitoarea producţie viticolă.
Ion Predoşanu
