10.4 C
Târgu Jiu
marți, februarie 25, 2020

Arhive Zilnice: 6 octombrie 2018

Referendum: Dosar penal la Turburea

Președintele unei secții de votare din comuna Turburea s-a ales cu dosar penal pentru nerespectarea regimului urnei de vot deoarece a desemnat doi membri ai comisiei pentru a se deplasa cu urna mobilă, fără să fie însoțiți de polițistul desemnat.

Prezența la urne până la ora 16:00

Până la ora 16,00, au votat la referendumul pentru redefinirea familiei 3,78% dintre alegători, a anunţat sâmbătă Biroul Electoral Central. Numărul total al persoanelor care s-au prezentat la vot până la ora 16,00 este de 692.002, dintre care în mediul urban au votat 433.760 de persoane, iar în mediul rural 258.242. În Gorj, până la ora 16:00, s-a înregistrat o...

Trei deținuți din arestul IPJ Gorj au cerut urna mobilă

Trei persoane aflate în arestul IPJ  Gorj și-au manifestat dorința de a vota pentru referendum. Pentru respectivii s-a deplasat urna mobilă, cu doi reprezentanți, de la Secția de votare Nr. 39 Târgu Jiu.

Mai puțin de 1% dintre gorjenii cu drept de vot, prezenți la urne!

Doar 0,77% dintre gorjenii cu drept de vot s-au prezentat, în această dimineată, la urne pentru referendumul aflat în desfășurare la nivel național. Prezența slabă se manifestă atât în mediul urban, cât și în rural.

Deputatul Elvira Șarapatin, la vot: Cred în educația primită în familie, de la mama și de la tatăl meu!

Elvira Șarapatin, deputat PSD, și-a exercitat dreptul la vot la ora 11.00 la una dintre secțiile aflate în incinta Școlii Sf. Nicolae. Însoțită de soțul său, Elvira Șarapatin a declarat la ieșirea de la urne următoarele: ,,Cred în educația primită, în familie, de la mama și de la tatăl meu. Îmi doresc că aceste lucruri să nu se schimbe...

242 de deținuți din Penitenciarul Târgu-Jiu votează la referendum!

Doi reprezentanții ai Secției de votare Nr.40 din Târgu -Jiu se află acum cu urna mobilă la Penitenciarul din municipiu unde 242 de persoane custodiate și-au manifestat dorința de a vota la referendum. 300 de deținuți din închisoarea municipală au drept de vot

FOTO: Senatorul Cârciumaru a votat pentru normalitate

Senatorul Florin Cârciumaru, președintele PSD Gorj, a votat în această dimineață, la ora 10.00 însoțit de către soția sa. S-a dat un vot pentru cursul normal al vieții, pentru normalitate.

Înfrângere pentru Pandurii Târgu Jiu

Pandurii Târgu Jiu a bifat vineri prima înfrângere de pe teren propriu, după ce a cedat cu 2-1 întâlnirea cu UTA Arad, din etapa a 10-a din Liga a II-a. În urma acestui insucces, Pandurii ocupă locul cinci, iar în etapa viitoare va juca la Clinceni, cu Academica, întâlnirea fiind programată marți, de la ora 16.00.

Start vot la Referendumul pentru familie

Secţiile de votare s-au deschis sâmbătă, la ora 7,00, peste 18.000.000 de alegători fiind aşteptaţi la urne, până la ora 21,00, la referendumul pentru revizuirea Constituţiei în sensul redefinirii familiei ca fiind căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie. Românii sunt chemaţi să răspundă cu ‘Da’ sau ‘Nu’ la întrebarea: “Sunteţi de acord cu Legea de revizuire a...

JANDARM DIN GORJ, DISPĂRUT FĂRĂ URMĂ

video
https://www.youtube.com/watch?v=rP3zADSKxrE&feature=youtu.be