18.2 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024

Arhive Zilnice: 26 februarie 2017

Cum comentează Stoican eșecul de la Botoșani

“Am avut situaţii de gol, dar spre final ei au avut mai multe. La 1 – 1 am avut ocazie clară prin Trifu. Am întâlnit o echipă bună. Moralul nostru era la pământ. Învăţăm din fiecare meci. Negruţ are execuţii frumoase, face diferenţa în multe momente. Cu Dinamo e un meci important pentru ambele echipe. Îmi doresc să avem...

Accident pe centură

Un echipaj al Poliției, dar și mai multe ambulanțe se află, în aceste momente, pe centura municipiului Târgu-Jiu, unde a avut loc un accident de circulație. Din primele informații, se pare că șoferul unui autoturism nu a observat o căruță și a intrat în ea. (A.C.)

S-a eliberat un post de secretar de stat la Ministerul Energiei! Postul, bun pentru Maioreanu

Corina Popescu a fost eliberată, săptămâna trecută, din funcţia de secretar de stat în Ministerul Energiei, prin decizie a premierului Sorin Grindeanu.,,La data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Georgeta Corina Popescu se eliberează din funcţia de secretar de stat la Ministerul Energiei", se arată în decizia premierului, publicată în Monitorul Oficial în data de 23 februarie 2017. Corina...

Decizie pentru fiul lui Pănescu

Lucian Pănescu, cel care a fost reținut, aseară, pentru 24 de ore, pentru ultraj, a primit 30 de zile de arest la domiciliu. Acesta este acuzat că ar fi agresat doi polițiști, în timp ce se afla în fața clubului Caractere, din Târgu-Jiu. Scandalul ar fi avut loc vineri seara. Tatăl său este Constantin Pănescu, președintele Asociației Concesionarilor de...

Veste de coșmar pentru un medic din Gorj, de Dragobete

Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au stabilit, vineri, sentința definitivă, în dosarul fostului manager al Spitalului Municipal Motru, Teodor Codrin Zavate, după ce chirurgul a formulat apel împotriva hotărârii de la Tribunalul Gorj. Instanța din Bănie a admis doar acțiunea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție. ”Admite apelul declarat de DNA-Serviciul Teritorial Craiova. Desfiinţează, în parte, hotărârea atacată. Modifică...

Pandurii rămâne fără victorie în 2017: Vezi ce a făcut la meciul cu Botoșani

Echipa lui Flavius Stoican mai face un pas spre Liga a II-a. Cu lotul transformat în această iarnă de sărăcie, Pandurii rămâne cu un singur punct obținut în cele trei meciuri din 2017. FC Botoşani a învins Pandurii, scor 3-1, după ce la pauză cele două echipe au fost la egalitate, 1-1. Cel care a marcat pentru Pandurii a...

Deputatul Weber punctează pentru drumul expres Filiași-Târgu-Jiu-Deva

Deputatul Mihai Weber a solicitat Ministerului Transporturilor să includă în Master Planul General de Transport al României și tronsonul de drum expres Filiași - Târgu Jiu – Deva. La cererea adresată de Mihai Weber, ministrul Răzvan Alexandru Cuc a răspuns ieri că: ,,în Master Planul General de Transport este cuprins proiectul Drum Trans - Regio Filiași - Târgu...

Seară de teatru la bibliotecă

Marți, 28 februarie, cu începere de la ora 20:30, în sala “Mihai Eminescu” a Bibliotecii Județene “Christian Tell”, se va desfășura un nou spectacol de teatru-lectură. De această dată a fost aleasă piesa ”Năpasta”, de I.L. Caragiale.

Demisionarul de la Poliția Turceni, șef la Stoina

Singurul candidat care a participat la concursul organizat pentru încadrarea în funcția de șef al Secției 8 Politie Rurală Stoina a fost Cătălin Tiberiu Vlad, cel împuternicit să conducă instituția după ce, în 2015,  a demisionat din funcţia de şef al Poliţiei Turceni. La examenul organizat pe 20 februarie, acesta a obținut nota 8,55, fiind declarat ”admis”. Subcomisarul și-a dat...

Fostul purtător de cuvânt al Poliției Gorj va fi șef: Vezi ce notă a obținut!

Fostul purtător de cuvânt de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Gorj, subcomisarul Florin Roșca, a participat la concursul organizat pentru încadrarea funcției de șef al Biroului Supravegheri Judiciare, din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, condus în prezent de comisarul șef Viorel Savu. Florin Roșca a reușit să obțină nota 8,26, fiind declarat ”admis”. Concursul a avut loc la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean...

Șeful Poliției Rovinari a luat nota 5,07 la concurs/ Contracandidatul său, 3,90

Cei doi candidați care au susținut interviul structurat pe subiecte profesionale pentru încadrarea în funcția de șef al Poliției Orașului Rovinari  au fost declarați ”respinși”. La concurs s-a înscris și actualul  comisar-șef, Minel Sanda, cel împuternicit în 2016 să conducă instituția, acesta reușind să obțină nota 5,07. Contracandidatul său, comisarul de poliție Alin Cristian Arbagic, a obținut nota 3,90,...

Fostul purtător de cuvânt al IPJ Gorj, implicat în scandalul din fața clubului Caractere

Noi detalii ies la iveală după reținerea lui Lucian Pănescu. Tânărul afacerist a ajuns aseară în arest, sub acuzația de ultraj. Procurorii susțin că, vineri seara, bărbatul de 33 de ani ar fi agresat doi oameni ai legii, în fața clubului Caractere, din Târgu-Jiu. Surse judiciare au precizat, pentru Gorjeanul, că Bogdan Scafeș, ofițer de poliție și fost purtător...

Distracție pe pârtia din Rânca

Stațiunea montană Rânca este destinația perfectă pentru cei care au ales să petreacă ultimul weekend de iarnă la munte. La ora actuală, principala atracție este pârtia din centrul stațiunii. Cei care nu schiază pot opta pentru săniuțe sau pentru o plimbare prin Rânca, vremea fiind perfectă pentru toate aceste activități.

FOTO: Fiul unui cunoscut patron, reținut pentru 24 de ore

Lucian Pănescu a fost reținut, aseară, pentru 24 de ore, pentru ultraj. Acesta este acuzat că ar fi agresat doi polițiști, în timp ce se afla în fața clubului Caractere, din Târgu-Jiu. Scandalul ar fi avut loc vineri seara. Tânărul va fi audiat astăzi, din nou, iar procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu vor stabili dacă...