17.6 C
Târgu Jiu
vineri, septembrie 27, 2024

Arhive Zilnice: 7 ianuarie 2017

Motivul pentru care vor răsuna mâine sirenele Poliției Gorj

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al județului Gorj se vor alătura mâine, la ora 14.00, colegilor din întreaga țară într-un gest în memoria șefului Postului de Poliţie Vişeu de Jos, din Maramureș, care a fost găsit mort, miercuri seară, în sediul instituţiei. ”Mâine, la ora 14.00, toate echipajele de Poliție din teren vor staționa în locurile în care se află,...

Distracţia continuă la Rânca

Turiştii aflaţi în staţiunea Rânca se bucură din plin de weekend. Chiar dacă temperaturile sunt foarte scăzute şi s-a lăsat seara, pe pârtia M1 încă se schiază, la lumina nocturnei.

Martor la incendiu: „Un pompier a fost luat cu salvarea”

Un martor aflat la incendiul din strada 14 octombrie din Târgu-Jiu relatează că primul pompier care a intrat în locuinţa aflată în flăcări a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce echipamentul i-a luat foc, pompierul fiind transportat la spital cu o ambulanţă.

Incendiu de proporţii în Târgu-Jiu

Trei echipaje ale pompierilor acţionează pentru stingerea unui incendiu de proporţii, în strada 14 octombrie din Târgu-Jiu. Focul a izbucnit la o casă şi s-a extins la alte două locuinţe vecine. 

Pârtia din Rânca, „magnet” pentru turişti

Staţiunea montană Rânca este şi în acest weekend principala atracţie turistică din judeţul nostru. Încă de ieri, sute de persoane au ajuns la Rânca, numărul lor urmând să crească în cursul acestei zile, cu atât mai mult cu cât este sărbătoare, mulţi iubitori ai muntelui alegând să sărbătoarească Sf Ion la munte. Pârtia M1 din centrul staţiunii Rânca este funcţională,...

Recomandări pentru perioadele cu temperaturi scăzute

În zilele cu temperaturi scăzute, Ministerul Sănătatii recomandă populației să asculte sfatul medicilor, să evite deplasările în spații deschise și expunerea prelungită la frig, să respecte regulile de igienă pentru evitarea îmbolnăvirilor prin viroze respiratorii și să consume alimente bogate în proteine, fructe și legume. În cazul în care este necesară deplasarea în spații deschise, este recomandată folosirea mijloacelor de protecție adecvate...

Cod galben de ger

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare cod galben de vreme geroasă, valabilă în toată țara, până luni, 9 ianuarie. Maximele diurne se vor situa frecvent între -16 şi -10 grade, iar minimele nocturne vor fi cuprinse între -25 şi -15 grade. Meteorologii precizează că vremea geroasă va persista în majoritatea regiunilor şi pe parcursul săptămânii viitoare. În zilele geroase,...

Tudor, SDN: „În Gorj nu sunt drumuri blocate”

La  această oră, potrivit reprezentanţilor Secţiei Drumuri Naţionale (SDN) Târgu-Jiu, se circulă bine. "Pe toate drumurile naționale, aflate în administrarea SDN Târgă Jiu, se circula fără probleme. Partea carosabilă este curată şi uscată, în cea mai mare parte, izolat sunt porțiuni umede pe DN 6B şi 67B. Nu sunt drumuri blocate sau cu circulaţie îngreunată. DN 6B, zona Hurezani -...

20 de utilaje au acţionat pe drumurile naţionale din Gorj

Pe parcursul nopţii trecute, drumarii gorjeni au acţionat cu 20 de utilaje, răspândind nu mai puţin de 201 tone de material antiderapant, pe reţeau de drumuri naţionale ce tranzitează judeţul nostru.