15 infracţiuni rutiere, constatate în trei zile

285

În perioada 30 octombrie – 01 noiembrie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj au constatat 15 infracţiuni la regimul circulaţiei, din care şase pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului, trei pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat, trei pentru conducere fără permis de conducere şi alte trei pentru refuz de recoltare de mostre biologice.

Numai în cursul zilei de 1 noiembrie, poliţiştii gorjeni au depistat în trafic patru conducători auto care consumaseră băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Este vorba de patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 42 de ani, din Bumbeşti-Jiu, Târgu-Jiu, Craiova şi Rovinari, care aveau concentraţii cuprinse între 0,50 şi 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele celor patru şoferi au fost întocmite dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului. Pentru săvârşirea aceleiaşi infracţiuni mai sunt cercetaţi un tânăr de 25 de ani, depistat de poliţiştii din Motru în timp ce conducea un autoturism având o concentraţie de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, şi un bărbat de 40 de ani, din comuna Baia de Fier, prins de oamenii legii din Novaci conducând un autoturism pe DJ 675 deşi avea o concentraţie de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. Alţi trei conducători auto s-au ales cu dosare penale după ce au refuzat prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Unul dintre ei a fost implicat şi într-un mic incident. Este vorba de un bărbat de 28 de ani, din comuna Bărbăteşti, care, în timp ce efectua manevra de mers înapoi, a intrat cu autoturismul în şanţul de pe marginea drumului. Cu dosare penale s-au mai ales şi trei tineri gorjeni, în vârstă de 19 şi 25 de ani, prinşi în timp ce conduceau autovehicule pe drumurile publice, fără a avea acest drept. Doi dintre aceştia conduceau mopede neînmatriculate, iar cel de-al treilea un autoturism.
Poliţiştii au mai întocmit dosar penal şi pe numele unui bărbat din Bîlteni, care la sfârşitul lunii septembrie ar fi condus un autovehicul pe D.N. 66 Cocoreni, fără a avea montate plăcuţele cu numerele de înmatriculare.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here