Ziua Recoltei, sărbătorită pe 7 octombrie la Târgu-Jiu

428

Devenită deja o sărbătoare tradiţională, Ziua Recoltei se sărbătoreşte şi în acest an în municipiul nostru. Autorităţile locale au pregătit din timp evenimentele ce urmează a se derula duminică, fiind stabilit fiecare detaliu, astfel încât participanţii să se poată bucura din plin de această sărbătoare. Manifestările vor începe la ora 10.

Duminică, 7 octombrie, pieţele din municipiul Târgu-Jiu vor fi în sărbătoare. În aceste locaţii se va desfăşura Ziua Recoltei. „Ca în fiecare an, Primăria municipiului Târgu-Jiu şi Consiliul Local, în colaborare cu SC EDILITARA PUBLIC SA Târgu-Jiu, organizează Ziua Recoltei, zi destinată tuturor gospodarilor, care îşi desfăşoară activitatea în pieţele din municipiul Târgu-Jiu. Activităţile mai ample se vor desfăşura în cele două pieţe: în Piaţa Centrală şi în Piaţa 9 Mai”, a precizat Marian Vâlculescu, reprezentantul SC EDILITARA PUBLIC SA Târgu-Jiu.

Expoziţii diverse, muzică şi voie bună
Ziua Recoltei va avea toate ingredientele unei sărbători, participanţii putând gusta din preparate tradiţionale şi având posibilitatea, totodată, de a cumpăra produse pentru cămara de iarnă, dar şi de a admira produse variate, în cadrul expoziţiilor organizate în pieţe. „Evenimentul va fi deschis oficial de către Fanfara Armonia şi se va desfăşura pe cinci coordonate, începând cu prezentarea unei expoziţii de produse: legume şi fructe, prezentarea unei expoziţii de utilaje agricole; totodată vor fi demonstraţii realizate de către producătorii specializaţi în realizarea vinului prin tescuire, scoaterea vinului cu tâlvul, olărit şi încondeiat vase, împletirea coşurilor şi a funiilor cu ceapă şi usturoi. Se va realiza un stand numit „Cămara gospodarului”, unde vor fi expuse produse pentru vânzare, constând în: murături, compoturi, gem, zacuscă, zarzavaturi conservate şi alte produse pe care le are orice gospodar în cămara proprie”, a spus reprezentantul SC EDILITARA PUBLIC SA Târgu-Jiu.

Premii oferite de SC EDILITARA PUBLIC SA
Comercianţii şi producătorii care se vor face remarcaţi în cadrul Zilei Recoltei vor fi premiaţi de către organizatori. „În final va fi o premiere, fiind premiat cel mai frumos stand atât din rândul producătorilor particulari, cât şi al societăţilor particulare, care îşi desfăşoară activitatea în Piaţa Centrală. Toate aceste evenimente se vor desfăşura pe fondul unui spectacol folcloric oferit de Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”. Manifestările se vor derula pe parcursul întregii zile, vor fi amplasate atât în Piaţa Centrală, cât şi în Piaţa 9 Mai, societăţi care vor comercializa sărmăluţe cu piftii şi mălai, mititei; va fi o zi de sărbătoare, ca în fiecare an”, confirmă Marian Vâlculescu, reprezentantul SC EDILITARA PUBLIC SA Târgu-Jiu.
Premiile oferite de SC EDILITARA PUBLIC SA vor consta în produse agricole de genul: foarfeci pentru vie sau pomi, butoaie de vin, instalaţii de irigat şi aşa mai departe. La Ziua Recoltei vor fi prezenţi aproape 200 de producători agricoli, persoane fizice dar şi societăţi comerciale numai în Piaţa Centrală. Manifestarea se va desfăşura şi în celelalte pieţe de pe raza municipiului.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here