Ziua Mondială a Pământului – 22 aprilie 2024

1221

Anul 2024 aduce de Ziua Mondială a Pământului – 22 aprilie, cea de a 54-a aniversare în care peste 141 țări au transformat acest eveniment într-o manifestare de mare amploare în istoria omenirii prin voința tuturor de a se alătura și milita pentru un viitor mai bun al planetei noastre.
În anul 2008, Organizația Națiunilor Unite a declarat oficial sărbătoarea planetei Pământ ca o expresie comună a dorinței tuturor de a construi o societate durabilă pentru un viitor comun verde și sustenabil.
An de an a fost aleasă o temă de focus pentru a celebra Ziua Mondială a Pământului. Anul acesta, în data de 22 aprilie 2024, Ziua Mondială a Pământului va fi celebrată cu tema: Planeta vs. Plastic, menită să militeze pentru conștientizarea pe scară largă a riscurilor pe care le prezintă materialele plastice pentru sănătatea tuturor ecosistemelor ce se răsfrâng asupra sănătății omului la un moment dat.
Astăzi, Ziua Mondială a Pământului după 54 de ani de când senatorul america Gaylord Nelson, în anul 1970, a propus întregii clase politice să se trezească din dezinteresul pe care îl arată față de mediu a reușit să ia atitudine peste 1 miliard de oameni de pe planetă, mai ales tineri și foarte tineri.

Pentru un mediu curat lupta nu se oprește niciodată.
Mediul devine prioritar în politicile globale, urgența în a gestiona ravagiile schimbărilor climatice devenind din ce în ce mai clară în fiecare zi.
Pentru a obține o reducere de 60% până în 2040, obiectivele EARTHDAY.ORG sunt:

⦁ promovarea unei conștientizări publice pe scară largă a daunelor provocate de plastic asupra sănătății oamenilor, animalelor și a întregii biodiversități și solicitarea de a se efectua mai multe cercetări privind implicațiile sale asupra sănătății, inclusiv publicarea tuturor informațiilor privind efectele sale asupra publicului;
⦁ eliminarea rapidă a tuturor materialelor plastice de unică folosință până în 2030 și realizarea acestui angajament de eliminare treptată în cadrul Tratatului Națiunilor Unite privind poluarea cu plastic în 2024;
⦁ solicitarea de politici care să pună capăt flagelului fast fashion și cantității uriașe de plastic pe care o produce și o utilizează; și
⦁ investirea în tehnologii și materiale inovatoare pentru a construi o lume fără plastic.

Materialele plastice prin proasta gestionare și lipsa de interes ajung în fluxul sangvin, aderă la organele noastre interne și poartă cu el metale grele cunoscute ca fiind cauza cancerului și a altor boli.
Campania „Planeta vs. Plasticul” este o chemare la arme, o cerere de a acționa acum pentru a pune capăt flagelului plasticului și a proteja sănătatea fiecărei ființe vii de pe planeta noastră.
Începând cu anul 2024, în calitate de Președinte al Fundației „Grupul de Inițiativă Ecologică și Dezvoltare Durabilă” alături de Academia de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu-Sisești reprezentată prin domnul Președinte Prof. Univ. Emerit Dr. Ing. Dr. H.C Prof. dr. Valeriu Tabără, de Rectorul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Prof.univ.dr. Sorin-Mihai Cîmpeanu, de Dr. Ing. Viorel Constantin IONESCU, Director al Institutului Național pentru Fizica Pământului, de Maria BUMBARU – Preşedinte Executiv Asociația Națională a Detectivilor din România, de domnul Președinte Prof. Dr. Mircea BEURAN și domnul Vicepreședinte Prof. Dr. Dan Mircea ENESCU ai Academiei de Științe Medicale din România și domnul Director al Centrului de Calcul Târgu Jiu Ing. Bebe Viorel Ionică, vă așteptăm la evenimentul dedicate Zilei Mondiale a Pământului.
Evenimentul se va desfășura în data de 22 aprilie 2024 în Sala 21 din cadrul Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Sisești”, Bulevardul Mărăști 61, București 011464 începând cu ora 10.00.
Cu deosebită considerație,

Dr. Ing. Cristiana SÎRBU
Președinte al Fundației „Grupul de Inițiativă Ecologică și Dezvoltare Durabilă”
Membru asociat al Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” București
Conferențiar universitar în cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here