Vouchere lunare de masă caldă pentru vârstnici

1392

Săptămâna trecută, Guvernul României a aprobat măsura privind distribuirea de vouchere pentru masa caldă pentru persoanele vârstnice, în valoarea de 180 de lei/lună/tichet, a anunţat ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş. Potrivit acestuia, voucherele pentru masă caldă se vor repartiza în prima săptămână din luna decembrie şi se vor da retroactiv, respectiv pe lunile septembrie, octombrie, noiembrie şi decembrie.„Astfel, toţi beneficiarii, respectiv persoanele în vârstă de peste 75 de ani, cu venituri la nivelul pensiei minime sociale, aproximativ 300.000 de beneficiari, vor avea cei 720 de lei încărcaţi pe vouchere sau carduri în prima săptămână a lunii decembrie 2020. (…) Este calculat pe zile. Pentru noi este important ca programul operaţional de sprijin al persoanelor dezavantajate să nu decomită banii, banii să ajungă la beneficiari. Este vorba despre persoane care au o anumită vârstă şi aşteaptă acest ajutor de la noi. Calculele le-am făcut împreună cu colegii şi regimul acesta pentru 300.000 de beneficiari de emitere a cardurilor şi de distribuire a lor nu este unul foarte simplu. (…) Dacă nu am repartiza aceste vouchere pentru vârstnici s-ar pierde banii alocaţi şi este păcat”, a spus Boloș.Ministrul a precizat faptul că, în prezent, procedura de achiziţie publică este în curs de finalizare, iar contractul urmează să fie semnat zilele viitoare.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here