Vinerea Mare a deşeurilor

359

AGA uataaConsiliul de Administraţie al SC UATAA SA, format în exclusivitate din cei 19 consilieri locali, s-a reunit să dezbată contractul de asociere dintre producătorul de agent termic şi firma gorjeană SC ESCO GORJ SRL, timp de patru ore şi jumătate.

Discuţiile s-au centrat pe forma contractului, reprezentantul firmei ESCO având răspunsurile pregătite şi translatorul de serviciu gata să le răspundă aleşilor locali întotdeauna.

Primarul Dorin Hanu, în calitatea sa de şef al executivului şi fără nicio legătură cu consiliul de administraţie, ci doar cu cetăţenii, a fost foarte deschis, exprimându-şi toate temerile în legătură cu ceea ce s-ar putea întâmpla. De altfel, la încheierea unei şedinţe extrem de dure contractul s-a aprobat la limită şi va trebui formulat în termeni foarte simpli, ca să poată fi validat de Consiliul Local, condiţie cerută de primar, în calitatea sa de ales cu drepturi executive şi întărit prin reţinerea de la vot a unor consilieri şi prin votul împotrivă exprimat de consilierii PD-L.

Nu pot trece cu vederea faptul că deputatul Colegiului 4 Gorj, Constantin Severus Militaru, a participat la întreaga şedinţă, amânându-şi audienţele, şi s-a situat ca, om politic, acolo unde este locul unui deputat căruia îi pasă de o localitate din Colegiul său şi de viitorul acesteia. El a fost un aliat al primarului şi împreună au susţinut în mod admirabil interese locale.

Unii dintre consilieri s-au temut şi se tem încă de rezistenţa amabilă a italienilor şi de dorinţa de a menţine în contract, în ceea ce priveşte utilizarea deşeurilor ca şi combustibil în producerea energiei termice, deoarece prin deşeuri specifice nu se elimină conceptul de deşeuri netoxice. După cum se ştie, toată Italia este plină de deşeuri toxice, a căror ardere a generat în Italia conflicte de stradă.

Consilierii motreni se tem că 80% din deşeurile arse în viitoarele grupuri de producere a energiei electrice şi a agentului termic vor fi importate din … Italia, iar dacă producerea agentului termic şi a energiei electrice pe acest gen de combustibil va fi validată printr-un contract valid, acesta nu va mai putea fi întrerupt vreme de 20 de ani. În toţi aceşti ani, municipiul Motru s-ar afla sub asediul unei stări de poluare greu de evitat de către filtrele foarte scumpe, pe care italienii le-ar monta ca să reducă poluarea după arderea combustibililor fosili sau a deşeurilor. Vom urmări finalizarea acestor documente şi, în măsura puterilor noastre, dacă va fi cazul, vom declanşa sistemele de apărare ale mediului ecologic naţional, întrucât deşeurile toxice se pot ascunde foarte frumos prin contracte sub denumirea de DEŞEURI SPECIFICE. Tocmai de aceea, vinerea în care s-a hotărât propunerea spre validare a unui contract de ardere a deşeurilor, prin care să se producă energie electrică şi agent termic la Motru, poate fi numită „Vinerea Mare a deşeurilor”.

Constatin Bunilă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here