Viața ca o poveste – Zborul

2081

Din acea zi începuse totul… Părinții aveau bilete la un spectacol de balet. ,,Balet ? “ – cuvântul avea o muzicalitate care deja o făcea să viseze; poate, era ceva frumos, la fel de încântător ca desenul animat pe care tocmai îl văzuse?… ,,Vreau să vin și eu cu voi !” spusese cu glasu-i subțire de copil… ,,Camelia, e un spectacol pentru oameni mari! Sunt balerini și balerine… oamenii aceia dansează; te vei plictisi, repede”… încercă să justifice tata, cu vocea-i baritonală, motivul iminentului refuz… ,,Vor fi și copii acolo?” Părinții se priviră derutați… Întrebarea, inteligent pusă, cerea un răspuns pe măsură… ,,Ce puteau să-i spună? Că nu vor fi copii în sală? Familia Ionescu, de la etajul trei fusese la spectacol – în urmă cu două zile – cu cei doi băieți, de 8 și 9 ani… Copiii erau prieteni… dacă povesteau ceea ce văzuseră?”… Parcă intuind motivul întârzierii răspunsului, Camelia tună, din adâncul celor cinci ani și jumătate, aproape plângând: ,,Atunci vin cu voi! Nu mă voi plictisi! Vreau să văd!”… ,,Copila asta e încăpățânată, nu glumă” murmură mama, în timp ce-și căuta șalul cu fir auriu, pentru ocazii speciale… Ținură sfat scurt și șoptit, cu Camelia bombănind alături… Le va crea probleme, asta era clar, însă, nici nu aveau cu cine o lăsa… Bunica paternă plecase doar cu trei zile în urmă acasă, în orașul T. vecina – era la țară …. iar Camelia nu voia, în ruptul capului, să rămână singură acasă, fie și pentru câteva ore! ,,Hai să-ți pun rochița albastră cu volănașe și pantofiorii albi, că deja suntem în întârziere” cedă mama, bombănelilor tot mai sonore… Urmă un chiuit de fericire și triumf! ,,Dacă faci gălăgie și nu ne lași să ne bucurăm de spectacol, ne supărăm, să știi” încheie tatăl, resemnat, acceptarea… Ajunși, Camelia se arătă impresionată de faldurile din verde – catifea ale cortinei, care separau sala de tărâmul necunoscut… Imaginația ei bogată, de copil, chema viețuitoare de basm, dincolo… ,,Ai la tine napolitane sau biscuiți și apă? S-ar putea să-ți ceară…” șopti tatăl în urechea mamei, cu un ochi la copilă… Mama dădu afirmativ din cap. Primele acorduri muzicale răsunară și cortina se mișcă în lateral lăsând deschis privirii ceea ce fusese ascuns până atunci… Spectatorii se pregătiră… Câte un tușit mai sec sau mai sonor, și o mai bună așezare în fotoliu… Apoi, ochii tuturor se lăsară cuceriți de povestea ce se țesea din sunet și dans … Primul i luă seama, tatăl, care, cu o mișcare scurtă din ochi, îi arătă mamei: ,,privește-o pe Camelia…”… Pe fotoliul larg în care aproape se pierduse, copila devenise o stană de piatră… doar ochii vii, larg deschiși, urmăreau cu imensă încântare ceea ce se întâmpla pe scenă… ,,Îi place” murmură, mirată întrucâtva, mama.

Ajunși acasă, asistară la cea mai neobișnuită explozie de entuziasm. Camelia fusese cucerită de ,,balarine,”și voia nici mai mult nici mai puțin, să fie una dintre ele… Câteva zile mai târziu, o înscriseră la cursul de balet: câte o oră de două ori pe săptămână. Copila repeta acasă, conștiincioasă, ceea ce învăța la curs, spre mirarea părinților care consideraseră totul doar o toană de-a Cameliei! Apoi, fetița începu a sta câte două ore la balet, iar părinților uluiți, profesoara le făcu cunoscut, faptul că, mica balerină urma – din propria plăcere – ora și cu a doua grupă, doar din dorința de a reuși… ,,Promite!” le spusese profesoara de balet, fostă balerină… ,,e foarte muncitoare, deosebit de flexibilă și are o voință de fier.” Timpul trecu… Începu școala, cu abc-ul primei clase… Camelia se dovedi o scolăriță-model. Viața ei – muncă și visuri!… Profesoara de balet le sugeră liceul de coregrafie. Chiar dacă nu ar fi făcut-o, Camelia ar fi ales la fel – nimic nu era mai important pentru ea ca baletul, pasiune căreia îi jertfise totul, inclusiv copilăria ei. Odată trecut examenul de selecție, munca pentru a-și atinge visul deveni titanică. Ore de muzică, ore în șir de exerciții, prin care se lucra la fiecare din părțile corpului; ore în care atenția era focusată nu numai pe exercițiul în sine cât și pe grija de a-l executa perfect – o greșeală doar, urmată de o accidentare putând pune capăt – pentru totdeauna – unui vis care începea să se înfiripe. Colegele ei, aveau de furcă și cu greutatea și țineau diete severe, dar ea fusese norocoasă; moștenise întrutotul silueta grațioasă, de silfidă, a bunicii materne și orice ar fi mâncat nu punea un gram. Curând, tenacitatea și determinarea ei o făcură cunoscută… Camelia era capabilă de eforturi susținute și nu se lăsa până nu-i ieșea totul perfect. Repeta – din proprie inițiativă, cu ochi din care lacrimi amenințau să curgă, de zeci de ori, deși simțea că-și atinsese limitele de efort, însă nu concepea înfrângerea! Pentru ea nu exista ,,nu pot” ci doar ,,nu pot încă”! Când a fost aleasă pentru rolul principal din primul ei spectacol, nu a fost o surpriză pentru nimeni. Programul strict, început de foarte devreme, orele interminabile de exerciții, păreau că își vor primi recompensa. Însă, independent de dorință, nu totdeauna totul merge strună. Cu o seară înainte, nu putuse să doarmă de gânduri… Spectacolul era peste câteva zile doar, și se simțea cumva emoționată… își rememora fiecare mișcare, încercând să vizualizeze modul de execuție… mereu i se părea că mai avea ceva de îmbunătățit! Frământarea aceasta îi aduse un somn neliniștit și o trezire târzie… ceea ce, firesc, îi grăbise toate activitățile și o pusese pe fugă la propriu… La repetiții, greșise un pas, și profesoara o dojenise… ceea ce pusese și mai multă presiune pe ea… ,,ea, cea de la care se aștepta mult, nu putea să își permită greșeli!” O clipă de neatenție la efectuarea unei sărituri, urmată de dezechilibrare și cădere pe piciorul stâng… durerea resimțită și edemul o atenționară că se întâmplase ceva rău… Încercă să nu țină seama, însă durerea se accentua… articulațiile supraiacente și subiacente deveniră rigide în mișcări. ,,Contuzie musculară” fu verdictul medicului! Simți cum îi îngheață sufletul: ,,aceasta însemna înlocuirea ei din spectacol! NUUU ! Când era așa de aproape de reușită NU putea să i se întâmple asta ! NU ERA DREPT !!!” Simți furie pe ea însăși, durere și dezamăgire… Ochii i se umplură de lacrimi, și, îi trebui toată stăpânirea de sine de care mai era capabilă, să nu dea frâu liber hohotelor de plâns, care în interior se dezăgăzuiseră deja… După cele câteva minute de panică, inerente și induse de zbuciumul sufletesc prin care trecea, se calmă: ,,în definitiv, în balet ca și în viață totul era posibil… Știuse care erau riscurile… și le asumase; bine că nu era mai rău! Pierduse o ocazie, însă nu era totul pierdut! Va sta atât cât va trebui pentru a se vindeca… se va recupera și va continua… nu se putea împiedica de primul obstacol… ea era menită pentru a dansa și va rămâne astfel!” La spectacol, participă ca spectator, și își lăudă sincer colega… Aceasta reușise să se mobilizeze și să ducă la bun sfârșit partea ei din spectacol…
….
Și veni clipa! Momentul așteptat toata viața ei: Părul strâns în coc la spate, verificarea machiajului, ținutei, poantelor și legăturilor… fașa elastică – încă prezentă… Zâmbi în oglindă, și își întinse aripile… În sală, publicul o aștepta fremătând… Privi, cu emoție, de după un fald de catifea, rememorând clipa când, ea însăși, pierdută într-un fotoliu mult prea larg și într-o altă mulțime de oameni, aștepta de cealaltă parte – a cortinei…
Părinții ei erau în primul rând; simți cum o cuprind o bucurie și o liniște amețitoare! Orchestra atacă primele acorduri… Povestea începu să se depene… Fragila și delicata siluetă – care parcă plutea, cuceri inimile tuturor și aduse lacrimi de bucurie în ochii părinților săi… în timp ce ea însăși era o dovadă grațioasă a fericirii ! Pentru Camelia, viața începuse, așa cum și-o dorise de la cinci ani – în zbor !
….
Fiecare om are un dat, important e să și-l descopere cât mai curând!
Se spune că ,,imposibilul poate fi împărțit oricând în posibilități”- pentru a reuși în ceea ce-ți dorești, indiferent cât de greu sau imposibil pare la o primă vedere, trebuie să iubești – cu tot sufletul – ceea ce faci!
Doina Pînișoară Dafincescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here