Viața, ca o poveste – O amintire cât o minge roșie

1219

Zduf !…Zduf !… Mingea – cândva albă cu puncte negre – parțial dezumflată, o exasperă… Își pierduse aproape toată elasticitatea, și cădea greoi, fără a sări înapoi… Laura se opri. Ochii ei căprui oglindeau tristețe și resemnare… La cei aproape 9 ani, simțea, fizic, golul sufletesc: lipsea bucuria! Tata îi promisese ca vor merge împreună pentru a cumpăra o minge nouă, însă, ca un făcut, apăruseră de unde de neunde, probleme la serviciu… Ridică din praf mingea beteagă și dezumflată. Mai bine se lasă păgubașă… În casă, Mama pregătea aluatul pentru plăcinta cu mere; poate ar fi bine să i se alăture…poate… Încet, târșind tenișii albi și rărind pașii, se îndreptă cu capul plecat spre scara blocului… Soarele călduț de septembrie, îi zîmbi cu încredere, luminându-i șuvițele întunecate. O pală de vânt îi zvârli peste ochi și frunte o șuviță rebelă… o îndepărtă cu mișcări ușoare… Indiferent de cât de încet mergea, se apropia de cele cinci trepte de la intrarea în bloc… Încă un pas și… ,,Fetițo!” se auzi strigată de un glas pițigăiat de femeie în vârstă… ,,Da, tu, cea cu mingea în brațe”… Ridică ochii mirați către geamul de la etajul întâi… Domnișoara, o privea din cadrul ferestrei cu ochelarii pe vârful nasului… Era o femeie la 70 și ceva de ani, cam supărăcioasă și căreia, după cum umbla vorba, nu-i plăcea zgomotul. Primul ei gând fu să se ascundă… apoi, cu o voce nesigură se auzi vorbind: ,,Sărut-mâna, îmi cer iertare, cred că v-am deranjat…” în timp ce mintea ei se chinuia să potrivească ora zilei, vrând să afle dacă zgomotul mingii lovite de asfalt căzuse inoportun în orarul de somn al locatarilor …. Domnișoara zâmbi, ceea ce o lăsă fără replică: ,,Nu e vorba de asta! Urcă până la mine. Am ceva să îți spun”… Nedumerită și temătoare urcă scara întunecoasă și se opri în fața ușii… Domnișoara, ieși aproape instantaneu, în capot înflorat și cu ochelarii pe vârful nasului… ,,Cum te cheamă?” sună glasul pițigăiat în timp ce ochii albaștri o scrutau de sub lentilele groase… ,,Laura” sosi aproape neauzit răspunsul… ,,Laura, așteaptă-mă un pic, aici, în hol…” și domnișoara se făcu nevăzută, pentru câteva clipe… Laura privi de jur împrejur, ochii rămânându-i agățați de o pasăre împăiată ce trona pe unul dintre pereți… Domnișoara se întoarse, purtând în mână o minge roșie foc cu puncte alb-roz, nouă și minunată. Glasul ei răspunse întrebării nerostite a copilei: ,,Pasărea aceea o am de la tatăl meu, iar asta e pentru tine, drăguță” rosti ea, zâmbind încă odată, și întinzându-i Laurei mingea cea roșie… Laura desfăcu brațele amândouă, în timp ce gândul la joacă tropăia deja bucuros… apoi se opri: ,,Dar nu e ziua mea” susură vocea ei în timp ce gândul bucuros făcu loc gândului întrebător: ,,ce va zice Tata”… ,,Am cumpărat-o ieri, după ce te-am văzut cum te chinuiai cu cea veche… e pentru tine, pentru bucuria ta de a te juca…Te rog, ia-o”… Bucuria o năpădi; cu ochii strălucitori, Laura luă mingea cea nouă, mulțumi și coborî în trombă scările… Peste numai câteva minute, mingea sălta, bombat – elastică, iar copila alergă fericită cu obrajii la fel de roșii ca ai mingii… Domnișoara privi un timp, de la înălțimea ferestrei, salturile mingii și ale copilului; gându-i călătorea departe, către un alt timp, în care o altă copilă cu rochiță roz și șosetuțe asortate, primea de la tatăl ei, cu bucurie în suflet, o minge nou-nouță roșie ca focul… Oftă… Tatăl Laurei găsi copila jucându-se… ,,Ți-a cumpărat mama minge?” ținu el să afle, și rămase confuz când Laura îi povesti totul… Alături de fetița ce strângea la piept mingea dăruită, urcă și sună la ușa Domnișoarei, oferindu-se să plătească jucăria… Fu refuzat… ,,E un cadou pentru copilă…bucuria ei e fericirea mea” sună răspunsul…

Târziu, la masa de seară, în liniștea întreruptă doar de clinchetul veselei, Tata glăsui gânditor: ,,E ușor să judecăm oamenii; o facem deseori cu superficialitate, când nu le vedem sufletul… Pentru a nu greși, ar fi de dorit să privim cu bunătatea și îngăduința pe care le oferă inima… doar așa putem vedea clar, dincolo de aparențe”…
Doina Pînișoară Dafincescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here