Urlă şuiul: “Ia plecaţi acasă băieţi!”

472

De mulţi ani poporul român duce în spate o grea şi funestă povară: Băsescu Traian şi clica de acompaniatori găunoşi mintal şi moral, Nuţa decoltata şi hăndrălăii căutători de chilipiruri şi încoloraţi în aşteptarea fărămiturilor mucegăite ce pot pica dintre măselele şuiului. Speranţa e mare, vom scăpa de ticălosul zurbagiu şi de camarila ce stă preş sub obielele lui împuţite. Eu ca şi tine, cititorule drag, adăst ziua cea mare când va pica secătura în cap şi va fi îmbrăcat în zeghe ca cea mai josnică zdreanţă.
Cu ochii pe călăreaţa Nuţa, aşteptând să vină cu paraşuta înfoiată din ceruri, BĂSE aruncă în spaţiul românesc tot felul de fumigene, încolonându-se în rândul derbedeilor din tribunele meciurilor de fotbal. Acest inept se află într-un neiertător proces de decrepitudine, hidoşenie şi ramolisment cerebral.
A izbutit jigania să bolborosească mârşăvii cu nemiluita,în ultima vreme, despre mulţi şi despre multe. Pentru Nuţa din Pleşcoi, intrigantul vaporean şi-a pierdut raţiunea, ori, mai degrabă, şi-a “scufundat-o” pe apa sâmbetei. Sfătuitorii cotrocenişti ar trebui să-i spună tranşant guguştucului farfaron că nimeni nu-l mai bagă în seamă. Poate paraşutista la o bere, plângându-i de milă.
De mulţi ani Băsescu Traian mizează pe cartea antirusului şi i-a reuşit,pe cât se pare. Nu cu mult timp în urmă tulburatul BĂSE a bolborosit un discurs virulent împotriva firmei ruseşti Lukoil, societate care deţine rafinăria Petrotel precum şi circa 300 de benzinării. Bravo, bine le-a făcut ruşilor, bine că i-a ameninţat că-i dă afară din ţară!-vor fi spus mulţi români. Cât despre Victor Ponta, acest prezidenţiabil a „pierdut”, încercând să tempereze elanul procurorilor şi verbiajul sceleratului alcoolic.
Ştim că procurorii ploieşteni au declanşat, conform imperativelor legislaţiei în vigoare, o acţiune de amploare şi sub plurale aspecte, împotriva firmei ruse, bănuită şi acuzată de evaziune fiscală şi spălare de bani, care a provocat statului român o pagubă de vreo 230 milioane de euro.În context, procurorii Curţii de Apel Ploieşti au blocat conturile firmei şi au pus sechestru pe ţiţei si alte materii prime folosite de firma cu pricina. Ca urmare, „ruşii” scorţoşi au anunţat că vor fi obligaţi să închidă rafinăria. S-a implicat Victor Ponta, solicitând o analiză atentă şi desfăşurată a situaţiei, pentru a nu fi afectaţi ori prejudiciaţi cei circa 3.500 de salariaţi ai respectivei unităţi economice. Premierul s-a pronunţat împotriva sechestrului, întrucât, bag sama, fără materii prime, rafinăria era moartă, nu putea funcţiona. Să ne înţelegem:producţia e una, iar justiţia e alta. Pe bună dreptate şi convingător CICERO spunea că: “Binele public trebuie să fie cea dintâi şi cea mai însemnată lege”. Binele, nu răţoiala şuie, ţicnită şi nătângă, se conjugă ci civilizaţia şi progresul, interesul naţional şi prosperitatea muncită. Obscurul BĂSE s-a tulburat rapid şi a zbierat ca lovit de vaca nebună: “Ia plecaţi acasă, băieţi, dar să nu credeţi că plecaţi cu rafinăria”.
Aşa, de ochii lumii, „ruşii” s-au speriat la auzul ameninţărilor şuiului vaporean şi au dat de ştire că reiau producţia.De fapt, BĂSE ştia foarte bine că LUKOIL nu intenţionează să plece:din totalul de peste 3.500 de angajaţi ai ei, în rafinărie lucrează doar vreo 500; restul –în benzinăriile sale-desfăşurate pe tot teritoriul României. De aceea, nu-şi poate închide rafinăria, pentru că nu are cum să-şi alimenteze benzinăriile. Pe de altă parte, nici nu poate rafina ceva, dacă materiile prime îi sunt sechestrate. Ca urmare, zborşeala tulburatului BĂSE a fost o altă „jmecherie”: calpuzanul era convins că LUKOIL va găsi o formulă de compromis benefic.
„Isteţul” hă-hă-ilă a prins de îndată şansa de a se recomanda „patriot”, în fapt un fals patriot. Românii decelează zilnic,prin toate câte le rosteşte fanfaronul trufaş, că el foloseşte acest generos termen pentru a prosti o bună parte din „bobor”, care uită ca fiica cea mare a farsorului, Ioana Băsescu, „notăriţa”, a realizat notabile şi bogate afaceri cu „ruşii”. De fapt, cine a adus LUKOIL în România?! Ati uitat? E vorba chiar de „patriotul” Traian Băsescu, pisicher ahtiat după averi şi mormane de bani. E locul să amintesc actualitatea meditaţiei patriotului autentic IORDACHE GOLESCU: “Nu cu palavre,nici cu meşteşuguri sau făţărnicii să te arăţi om mare, că toate se vădesc şi rămâi de necinste”. În ce-l priveşte pe trişorul hă-hă-ilă, acesta ştie bine, şi când râde şi când se screme să plângă, că există situaţii în care poţi să stai cu fundul în două luntri. Marinarul permanent tulburat, mai ştie că “boborul” poate fi prostit cu mare uşurinţă.Se ridică, totuşi, o problemă: cine este primul care reuşeşte prostirea “boborului”, cine este acela care are cele mai mari şanse?! Cel ce stă călare pe stogul de bani-mi-se-va răspunde de îndată. La noi au trecut deja zece ani de chin şi jale şi tot nu sunt destui:e plină ţara de indivizi care încă îşi imaginează, că Băsescu şi Nuţa călăreaţa sunt modele absolut nimerite şi unse de conducere a ţării. Psihiatrii şi psihologii ştiu foarte bine:prostia nu se poate vindeca. ION CREANGĂ sublinia: “Prostia din născare leac în lume nu mai are;ea este o urâcioasă boală, ce nu se vindecă în şcoală, ba nici în spitale.”
Am convingerea că pentru cei mai mulţi dintre români, nebleznicul BĂSE n-a câştigat nimic. Cine poate crede că şuiul a urlat la „ruşi” şi că aceştia s-au ascuns de frică,ori s-au făcut micuţi de tot, vărsând lacrimi de crocodil. Mulţi compatrioţi nutresc convingerea că BĂSELU i-a dat o palmă ţarului Putin, iar acesta a tăcut mâlc. Oare aşa să fie? Mulţi români sunt gata să îmbrăţişeze „jmecheria” şuiului Băsescu-care, pe de o parte susţine fără rezerve politica „Marelui Licurici”, dar la o adică, când e vorba de interesele lui şi ale familiei iscusite în înmulţirea banilor şi înstrăinarea bogăţiilor României,are grijă nătângul marţofoi să se lipească pe lângă trusturile magnaţilor ruşi care au intrat în România ajutaţi de notăriţa Ioana. Când? In ultimii zece ani, anii dezastruoasei preşedinţii a odiosului Traian Băsescu.
Sunt sigur că pentru mulţi români, zborşeala guvernatorului vaporean împotriva „ruşilor” are valoarea luptei lui Ştefan cel Mare împotriva imperiului otoman. Ceea ce ştiu mai puţin românii, cu noi contemporani, este că marele voievod moldovean le-a spus urmaşilor cum să se înţeleagă cu turcii… Presupun că, în privinţa familiei sale, Băsescu Traian, acest tralala dus cu pluta ştie foarte bine cum să se înţeleagă cu ruşii….
Înţelegerea inoportunului este, însă, hâdă şi, ca urmare, nu poate fi dreasă cu busuiocul.
Moralitatea, respectul de sine şi de popor îi sunt total străine acestui bolnav de gripa porcină, farsor sinistru.
Prof. univ. dr. Grigore Drondoe

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here