S-a dus demult vremea când poetul afirma „Ai noştri tineri la Paris învaţă”, iar tinerii acelor vremuri nu învăţau doar nodul cravatei cum să-l facă. Se-ntorceau tobă de carte, cu niscaiva limbi străine bine învăţate şi chiar cu doctorate. Iar în perioada interbelică nu ajungeau miniştrii nişte neica nimeni, ca acum, ci doar profesionişti adevăraţi.
Cu unul sau chiar două doctorate în străinătate. Inclusiv Gorjul nostru drag l-a avut, în perioada interbelică pe Gheorghe Tătărescu, prim-ministru, ministru de externe şi ambasador provenit tot dintr-un intelectual de excepţie şcolit în străinătăţuri. La acest capitol, România de astăzi nu se poate lăuda cu nimic, dacă ne referim la cei care au pătruns numai şi numai pe criterii politice în guvernele postdecembriste. Mai toate alcătuite pe criterii politicianiste şi nu profesioniste, adică tehnocrate. Poate cu excepţia Guvernului Mugur Isărescu. Un guvern, din păcate, pe termen scurt şi susţinut doar pentru organizarea unor alegeri ceva mai democrate.
Numai Academia Română l-a avut preşedinte pe academicianul Eugen Simion, parcă, om cu doctorat la Sorbona, iar actualul său urmaş, acad. Ionel Haiduc, chimist de excepţie, are un doctorat luat la 27 de ani, la Sankt Petersburg, iar după 1990 a mai susţinut cu succes încă unul la Harvard, dacă nu mă-nşel. Ce bine-ar fi, din acest punct de vedere, dacă pilda Academiei Române ar urma-o şi guvernele noastre. Aşa cum Emil Boc, premierul, are titlul de profesor doctor, fiind deci universitar, n-ar fi stricat ca şi un ministru important, precum purtătorul portofoliului Finanţelor Publice, să nu fie inginer, ci finanţist cu patalama şi experienţă zdravănă în domeniul financiar-bancar. Iar cel de la Sănătate, Ion Bazac, deşi doctor de meserie, are renumele unui om de afaceri, dealer al unor mărci de autoturisme italiene în România, precum fostul prim ministru liberal Călin Popescu Tăriceanu, distribuitor de succes al firmei Citroen pe meleagurile noastre.
Cine vine din urmă? Greu de spus, din moment ce şcoala românească nu traversează momente prea bune şi nu de azi de ieri. Ba chiar a luat-o la vale, de prin 1990 încoace. Veţi zice că şi în şcoală, normal, există şi excepţii. E adevărat, dar excepţiile întăresc, din păcate, regula. Majoritatea vârfurilor şcolii româneşti îşi continuă studiile în străinătate şi sunt prea puţine şanse să mai revină de acolo. Absolvenţii de elită ai liceelor noastre, nu doar din familiile cu stare, fac universităţi occidentale, îşi iau masterate şi doctorate pe acolo şi-i pierdem. Mai ales că, patriotismul nu ţine de foame, şi tinerii vor prefera ofertele firmelor străine, universităţilor din Vest care plătesc infinit mai bine inteligenţa românească.
Avem români deveniţi înalţi specialişti la NASA, avem sute de români la Macrosoft. Şi ce-i cu asta? Lucrează ei pentru România? Nu! Ei îşi fac datoria pentru ei, fac cinste României, dar cam atât. Şi nici nu le poate nimeni imputa ceva. Fiecare îşi alege singur drumul în viaţă. Spre regretul nostru, al tuturor care mai ţinem la amărâta noastră Românie.
Ion Predoşanu
