Nicolae Bălaşa nu se află la un prim experiment epic. Este autorul câtorva romane şi eseuri de certă valoare estetică. În ultimul timp – inspirat de miticile muze – Thalia şi Melpomene!
În romanul de faţă, o detaşare vizibilă de modelele epice anterioare, tradiţionale, în spaţiul literaturii române. Epicul, în derulări scenice, voalate, cu tipologii diverse, prezentate de autor, succesiv, într-o vădită manieră critică. Ai impresia că le este necesară doar câte o bolzie în viziunea lui Dante din Divina Comedie (Infernul).
Prozatorul utilizează opinii şi aforisme în prezentarea structurilor social-politice, accentul căzând pe degradarea umană, prin incultură, mistificări şi vicii, prin ,,formele fără fond’’, la toate nivelele societăţii (Altele decât cele criticate de către Al. Russo, Eminescu şi Titu Maiorescu). Şi nu numai atât: categorii sociale fără suport etic, într-o epocă marcată de revoluţii tehnice şi doctrine eşuate. În prezentarea scenică a maladiilor, prozatorul introduce, ici şi colo, opiniile unor filosofi antici (Socrate, Platon ş.a.) şi moderni (Kant, Schopenhauer ş.a.) ca puncte de reazim, necesare gândirii moderne. Concepte şi precepte filosofice şi biblice. Ele, în esenţă, se constituie în pioni de susţinere, necesare reflecţiei şi atitudinilor critice. Autorul, peste tot – ubiqumque lacorum – rămâne un spirit justiţiar.
Avem impresia că ni se prezintă un segment dintr-o epopee umană, marcată de tragic – usque ad finem – până la capăt. Nu se întrezăreşte nimic: iluzii şi patimi născânde! Aer de epopee tragică! Romanticii întrezăreau totuşi o soluţie. Un roman-eseu ce se impune printr-un bogat fond de idei, valoros, autorul formulând succesiv rechizitorii, eu narator, operând cu disungeri (separă şi judecă), spovedanii imaginare, cu observaţii lucide, conceptualizate, bazate pe observaţii atente şi diluate figurat în actul critic. (Toate, incluse obiectiv), tehnica abstragerii (,,desprinderii din context’’ şi integrării portretelor). Exegetul poate intui aici o vocaţie aparte în filtrarea esenţelor şi preluarea lor, figurat, la nivelul tuturor derulărilor critice prozatorul nu fetişizează!
Nicolae Bălaşa este un prozator cu un apreciabil orizont filosofic, un spirit intuitiv, un bun critic, cu aleasă vocaţie epică.
George Sorescu
