Ultima strigare pentru petrecerea de Ziua Vârstnicilor de la Târgu-Jiu

787

Autorităţile locale de la Târgu-Jiu au anunţat, ieri, faptul că persoanele vârstnice din oraş pot încă să-şi procure invitaţii la petrecerea organizată de municipalitate cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice.

Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, sărbătorită anual la 1 octombrie, va fi marcată la Târgu-Jiu în avans, pe 29 septembrie, când municipalitatea va organiza o petrecere pentru 1.500 de pensionari, eveniment devenit deja o tradiţie în oraşul lui Brâncuşi. “Odată cu sosirea toamnei ştim că se apropie şi Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, ce este un eveniment foarte important pentru noi şi care a devenit o tradiţie la Târgu-Jiu. Primăria şi Consiliul Local Târgu-Jiu, în semn de nobleţe şi de apreciere pentru realizările şi lucrurile bune făcute de vârstnicii noştri pentru dezvoltarea societăţii şi a municipiului, vom organiza o petrecere. Ne bucurăm să-i ştim mulţumiţi de modul în care îi tratăm. Îi vrem aproape pe vârstnicii noştri. Prin Direcţia Publică de Protecţie Socială, se pot procura invitaţiile. La eveniment sunt aşteptate maxim 1.500 de persoane. Invitaţiile vor fi ridicate de către reprezentanţii cluburilor vârstei a treia din municipiu şi a organizaţiilor de profil. Nu s-a făcut nicio separare între cei înscrişi la aceste cluburi şi ceilalţi pensionari. Şi cei neînscrişi se pot prezenta la DPPS, deoarece acolo există o comisie care primeşte solicitările făcând o selecţie. Practic, încă se mai pot procura invitaţii şi se primesc solicitări. Noi le pregătim o serie întreagă de surprize: masă festivă, programe artistice, tombole, concursuri de dans. Evenimentul va fi organizat în data de 29 septembrie, la restaurantul de pe Insuliţa Jiului”, a declarat viceprimarul municipiului Târgu-Jiu, Aurel Popescu.
Pentru evenimentul destinat celor 1.500 de vârstnici târgujieni, din bugetul local s-a alocat suma de 140.000 de lei, sumă ce ar putea fi suplimentată ulterior dacă apar invitaţi peste numărul admis şi costuri neprevăzute, precum s-a întâmplat şi în anii anteriori. Conform vicelui Aurel Popescu, la petrecerea de pe Insuliţă dedicată pensionarilor din Târgu-Jiu, sunt aşteptate autorităţile locale şi judeţene, precum şi parlamentari de Gorj care ar putea avea un mesaj de transmis vârstnicilor.
Izabella Molnar

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here