UCB și Asociația Inimi de Gorjeni au proiecte eligibile în Programul de granturi Raiffeisen Comunități

491

Programul de granturi Raiffeisen Comunități, ajuns la a șasea ediție în acest an, a început pe 1 iulie și se va încheia pe 15 septembrie. Înscrierea proiectelor s-a încheiat pe 1 august, iar pe 16 august s-a finalizat verificarea eligibilității propunerilor de proiect înscrise în program. Au fost depuse 193 de proiecte și au trecut în faza de jurizare 150. Dintre acestea, doar două sunt din Gorj, unul fiind al Asociației Inimi de Gorjeni, iar celălalt al Universității „Constantin Brâncuși” (UCB) Târgu-Jiu.

Pentru a beneficia de finanțare prin Programul de granturi Raiffeisen Comunități, aplicantul trebuie să fie o instituție care să aibă minim 2 ani de funcționare, iar proiectul să se desfășoare în una din localitățile unde are activitate banca finanțatoare. De asemenea, s-a verificat ca bugetul solicitat să fie de 45.000 de lei, cheltuielile să fie eligibile, iar contribuția proprie să fie de minimum 20% din valoarea proiectului. Nu în utimul rând, e important ca aplicantul să fie autorizat să desfășoare activități în domeniul propus, iar partenerii proiectului propus să nu fie instituții financiar-bancare.
Din cele 193 de proiecte înregistrate, în acest an, în programul pentru granturi Raiffeisen Comunități, 150 sunt eligibile și au intrat automat în perioada de jurizare, care va avea loc până pe 31 august. Dintre acestea, doar două sunt din Gorj, unul fiind al Asociației Inimi de Gorjeni, iar celălalt al Universității „Constantin Brâncuși” (UCB) Târgu-Jiu. După perioada de jurizare, cele mai apreciate 20 de proiecte vor ajunge în faza finală, cea de votare de către publicul larg.
Jurizarea este realizată de o echipă de 100 voluntari interni, angajați ai băncii, pe baza unui formular de jurizare standard și a unor criterii de evaluare clar definite. Pentru o evaluare cât mai obiectivă, fiecare proiect este analizat și punctat de câte 3 voluntari, iar media notelor acestora va reprezenta nota finală pe proiect.
Proiectele rămase în cursa pentru finanțare sunt din 31 de județe, cele mai multe fiind din domeniul serviciilor sociale și de sănătate, urmate de cele de educație financiar și cele de ecologie urbană.
Pe 31 august se va afișa lista scurtă de 20 de proiecte finaliste, în urma evaluării; tot atunci vor fi anunțate și detaliile pentru a putea vota proiectul preferat.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here