Trupa de păpuşari „Pinnochio” are acum „casă”

533
pinocchioTeatrul de păpuşi „Pinnochio”, al Şcolii Populare de Artă din Târgu–Jiu va avea un sediu propriu. Deşi funcţionează de câţiva ani buni şi, în fiecare lună, oferă spectacole copiilor din întreg judeţul, trupa de teatru nu are niciun spaţiu pus la dispoziţie, neavând nici măcar unde depozita păpuşile.

Şcoala Populară de Artă din Târgu – Jiu are multe secţii care le oferă copiilor posibilitatea de a învăţa lucruri noi. Printre aceste secţii, însă, activează şi Teatrul de păpuşi „Pinnochio” care joacă spectacole în tot judeţul, pentru toţi copiii. Încă din septembrie, directorul instituţiei, Viorel Gârbaciu, a prezentat situaţia în care se află această trupă, solicitând atribuirea unui spaţiu care se află în incinta Teatrului de vară, locaţie unde îşi desfăşoară activitatea Şcoala Populară de Artă.
Spaţiu gratuit
Trupa de păpuşari profesionişti este formată din şase persoane care dau viaţă unor păpuşi şi unor personaje atât de drage copiilor. „Această formaţie, atât de necesară educării estetice a copiilor târgujieni şi gorjeni nu are absolut niciun spaţiu pus la dispoziţie, nu doar pentru spectacole, dar şi pentru depozitarea păpuşilor, decorurilor şi costumelor, ori pentru repetiţii”, a declarat Viorel Gârbaciu. Spaţiul cu pricina a fost dat în folosinţă gratuită pe termen de 3 ani, începând de la 1 octombrie. Trupa de păpuşari profesionişti „Pinnochio” a prezentat, în stagiunea aceasta, piesa muzicală „Fata babei şi fata moşului”, o dramatizare după Ion Creangă.
Dorina Cioplea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here