Am putea spune că România este ţara de deasupra legii, pentru că în ultimii zece ani s-au produs atâtea modificări în structura societăţii, toate regizate de anumiţi nostalgici, care au vrut să dovedească faptul că democraţia este mai prejos decât dictatura.
Ţara merge într-o dezordine inexplicabilă către anarhie, iar Guvernele promovează şi abandonează strategii într-o dezordine arbitrară. Ele nu ţin cont de nicio categorie socială, iar alegerile politice sunt rezultatul unor manipulări grosolane, realizate pe fondul lipsei de educaţie a naţiunii.
Un popor sărac girează orice fel de putere dacă aceasta este capabilă să-i cumpere voturile la un preţ de nimic. Poporul nu ştie că el este cel care va plăti ştiinţa afacerilor politice, promovată cu neruşinare de aleşii neamului.
Ca să mă fac înţeles, în ţară sistemul de jurisdicţie, cel electoral, cel al libertăţilor individuale (statul de drept), sistemele de sănătate, învăţământ şi educaţie sunt debusolate de existenţa unor legi paralele, dar şi a unor diriguitori care par depăşiţi de gravitatea momentului pe care îl gestionează, dar de fapt sunt nişte unelte perfecte ale mafiei economice.
Bătrânii sunt surprinşi de uşurinţa cu care sunt abandonaţi la marginea societăţii, iar tinerii, fie sunt migratori, fie sunt corupţi ieftin, ajungând să fie folosiţi fără ştiinţa lor în procese cu adevărat iluzorii.
În aceste zile, universităţile din România caută să se alinieze sistemului de educaţie occidental, iar acesta finanţează, uneori în tăcere, o revenire la normal a stării de educaţie naţională. Ultimul sondaj de opinie arată că presa devine un tribunal al conştiinţei pentru că anumiţi ziarişti au curajul să scrie adevărul, care a ajuns să-l sperie şi pe tribunul naţional Traian Băsescu.
Diferenţa este că discursurile preşedintelui, aparent necenzurate, trădează o stare de străveziu intelectual, caracteristică şi altor reprezentanţi la vârf ai politicii româneşti.
Desigur, nu se ştie ce se mai învaţă în satul românesc, dar în momentul în care profesorii universitari se tem că nu au cu ce înlocui pe cei care pleacă la pensie sau în eternitate, înseamnă că în învăţământul românesc, în ultimii 20 de ani, s-a produs un cataclism. Rezultatele lui sunt vizibile. Oameni cu talent şi cu diplomă, bine pregătiţi în anumite domenii, sunt conduşi de cozi de topor colorate politic.
Competenţa profesională este înlocuită de relaţia de tip mafiot şi nu este de mirare dacă ţara a ajuns atât de săracă în aceste momente.
Criza nu este atât de gravă pentru oamenii care ar putea-o soluţiona inteligent, dar este o minunată rampă de lansare pentru tupeişti, pentru că orice naţiune este o mulţime în mişcare, iar în mulţimile în mişcare, savantul şi imbecilul au statut egal, conform unei teorii vechi de 200 de ani a lui Gustave Le Bonn.
Notă: daţi-mi un politician român al cărui discurs să fi fost ascultat cu atenţie într-un mediu academic! Majoritatea urlă la mitinguri electorale, unde auditoriul aşteaptă cuminte să-şi primească obolul.
Puterea care se cumpără este nesigură şi pentru cel care o capătă, mai ales dacă, ajuns acolo, n-are suficientă minte s-o preţuiască.
Constantin Bunilă
