Tinerii acuzați că au dat zeci de spargeri în Gorj au contestat arestul preventiv

649

Cei doi tineri din județul Caraș-Severin, care au fost arestați, sâmbătă, de magistrații Judecătoriei Târgu-Jiu, pentru furt calificat în formă continuată, au contestat, ieri, această măsură. Tribunalul Gorj va decide, în această săptămână, dacă inculpații vor petrece următoarele 30 de zile după gratii. Aceștia sunt acuzați că ar fi comis peste 100 de furturi, în întreaga țară, dintre care 10 numai în județul Gorj, suspiciunea fiind că, în luna noiembrie, ar fi reușit să sustragă bunuri din mai multe case aflate în construcție.
Pentru a-i prinde, anchetatorii din Târgu-Jiu au efectuat în weekend și percheziții la locuința unuia dintre ei, din Caraș-Severin. Acolo ar fi avut parte de o descoperire uimitoare. În spatele unor porți uriașe, unul dintre suspecți avea în curte o cantitate impresionantă de materiale de construcții, articole de uz casnic și obiecte de mobilier, care ar fi fost furate din locuințe din mai multe județe.
Surse susțin că înainte de descinderi, polițiștii gorjeni au purtat echipament asemănător cu al companiei de gaze, pentru a afla de la localnici informații importante pentru prinderea hoților. “Polițiștii de investigații criminale și ordine publică, din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, doi tineri de 27 și 35 de ani, din Caransebeș, respectiv comuna Obreja, județul Caraș-Severin, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Aceștia, în luna noiembrie, ar fi pătruns, fără drept, în mai multe case aflate în construcție, de pe raza municipiului Târgu-Jiu, de unde ar fi sustras diferite bunuri, aparatură electrică și electronică și alte obiecte de uz casnic și gospodăresc. La domiciliul acestora au fost efectuate percheziții, ocazie cu care au fost identificate numeroase bunuri provenite din săvârșirea infracțiunii de furt. Cei doi au fost prezentați, sâmbătă, Parchetului și Judecătoriei Târgu-Jiu, cu propuneri legale, față de ei fiind luată măsura arestării preventive pentru 30 de zile. O parte din bunuri au fost deja predate proprietarilor. În cauză cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale, precum și restituirea tuturor bunurilor celor păgubiți”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.