Teatrul „Elvira Godeanu”, turneu la Paris cu piesa „Emigranţii”

525

Românii din Paris s-ar putea întâlni anul acesta cu actorii de la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu. Aceştia ar urma să susţină un turneu în Franţa, cu piesa “Emigranţii”, jucată în limba franceză.

Institutul Cultural Român, Filiala Oltenia-Gorj, a organizat săptămâna trecută, la Sala Maură a Prefecturii Gorj, întâlnirea de constituire a Consiliului Cultural Consultativ al Filialei. În cadrul acestei întâlniri s-au purtat discuţii cu privire la un viitor turneu al Teatrului „Elvira Godeanu” în Franţa cu piesa „Emigranţii”, din distribuţia căreia fac parte actorii Marian Negrescu şi Radu Botar. „Împreună cu Andrei Ciubuc, directorul Direcţiei Generale a Românilor de Pretutindeni, am pus bazele unei colaborări cu privire la o deplasare a Teatrului „Elvira Godeanu” la sfârşitul lunii noiembrie – începutul lunii decembrie, la Paris, cu spectacolul „Emigranţii”, în regia lui Horaţiu Ioan Apan”, a declarat Marian Negrescu, directorul Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”. Acesta a precizat că, deşi în acest moment deplasarea în Franţa a rămas la stadiul de discuţii, este încrezător că ideea va fi pusă în practică, cu atât mai mult cu cât acest turneu ar conferi un plus de notorietate atât teatrului, cât şi municipiului Târgu-Jiu. „Discuţiile sunt în acest moment pe agenda domnului Ciubuc. Ideea ar fi ca acest spectacol să facă parte din manifestările organizate de Institutul Cultural Român şi Ambasada României în Franţa cu ocazie Zilei Naţionale a României. Interesant este că spectacolul va fi jucat în limba franceză, ceea ce este un lucru mai puţin obişnuit dar pozitiv. În acelaşi timp, noi nu am învăţat spectacolul în limba franceză doar pentru acest eveniment; face parte dintr-un proiect care se va desfăşura anul viitor, la Festivalul de la Avignon. Suntem în faza de discuţii dar nu văd de ce această poveste nu s-ar sfârşi în mod favorabil pentru noi şi pentru oraş”, a declarat directorul Teatrului „Elvira Godeanu”.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here