Te îmbrobodeşte cu o minciună făţarnic glăsuită

501

Mă tem că în mioriticul nostru spaţiu carpatin se diminuează numărul „bipezilor” sporind numărul „quadrupezilor”, al celor ce se laudă cu „succesuri”după un bine gândit „branconaj”. Tanda-manda ca în basmele cu idioţi şi analfabeţi. Superficialitatea, mitocănia şi făţărnicia, brutalitatea şi ticăloşia, minciuna, cretinismul şi iresponsabilitatea dementă umblă în voie pe cărările României, încălţate în texte de lege frivol şi futil răstălmăcite de javre care se pretind apărătoare ale legii şi statului de drept. Care lege şi a cui? Care stat de drept şi cât de adâncă este balta urât mirositoare în care ne cufundăm? Ne lăsăm prostiţi de unul şi de alta, fiinţe bipede, indubitabil, dar şi în cele mai afectoase relaţii cu jmecheria despotică, cu frauda şi ipocrizia, cu desfrâul şi şarlatania.
Să zicem că odată mai merge că ai fost vrăjit de o sticlă „încărcată”până la refuz cu whisky, de un maldăr de euroi, de-o fustă ori de-o salbă scăpărătoare în văzul soarelui, ori de-o minciună îndelung dosită ori parfumată de MRU şi lichelele acompaniatoare după un prânz de neuitat cu carne de vacă bătută. Fii bună blondo: „te voi iubi până la moarte şi dacă e cazul până dincolo de claia de fân!”sau „ce vezi este altceva , doar ţăruşul de la pătlagele!” ori „voi veghea la drepturile noastre de a fura şi chefui, de a minţi şi a ne îmbogăţi!” De n+1 ori, că doar nu suntem de lemn-Tănase!
O dată maai poţi înţelege că doar oameni suntem: ai greşit drumul, cărarea, poteca, soluţia, ţâţa vacii,  omul-muiere, patidul, cartea, molitvelnicul, canonul, ideea şi uite aşa până ajungi la Nana şi negreşit, în curând la filosofic-taifas  cu Bercea Mondial şi cu vestitul cumătru- Mircea Băsescu. Şi să vezi atunci, neică, ce vaci ai crescut, cum le sfârâie călcâiele şi le sar ugerele ca prinse în  vârtelniţă. Mă întreb, şi tot întreb, cum să ajungi la liman, la o umană destinaţie, la un ţel, la izbânda unui vis-frumos, dacă te învârţi mereu în cerc, între hoţi şi şarlatani sau o iei, mereu îndărăt spre sărăcie şi ruşine, spre umilire şi dependenţă. Profund şi fără echivoc M. Eminescu puncta: „Libertatea adevărată şi neatârnarea economică sunt două noţiuni identice”.
Mulţi din cei ajunşi la vârsta senectuţii trebuie să ne facem mea culpa şi aşa, nesiliţi de nimeni, să acceptăm că, voit au ba, am mai şi greşit, nu flagrant însă. Ne-am păcălit, am fost înşelaţi!! Am fost totuşi, oneşti şi de bună credimţă. Evanghelice şi perene sunt sublinierile lui Al. Vlahuţă: „Fără sinceritate nu faci nimic. Oricât vei fi de iscusit şi de şiret, oricât vei şti să ticluieşti şi să sulemeneşti minciuna-ea rămâne tot minciună. Vei înşela pe un om, o generaţie, două-dar timpul… pe el nu-l vei înşela”. Este omeneşte să greşeşti, este cunoscută dogma, greşesc şi cei mai inteligenţi oameni şi cei mai prudenţi, până şi înţelepţii, prevăzătorii şi cei mai pricepuţi în cartomanţie greşesc(datorită vicleniei lor Dan Diavconescu şi gaşca ignorantă OTV-istă a căzut în desuetitudine). Şi, uite aşa, oamenii îşi pierd încredere în tine, te îngrămădesc în ţarcul alienaţilor mintal, arătându-ţi calea spre casa de nebuni. Şi uite aşa îţi pierzi încrederea în astfel de smitiţi şi schilozi mintal, descreieraţii de barcă ori de vapor pierzându-şi busola. E trist, ba chiar halucinant să te conducă un orbete, o cârtiţă, un monstru care pledează pentru genocid, minţind, înşelând şi furând. Să dispară bestia monstruoasă!! Să se ducă pe pustie tiranul care se vrea împodobit cu beteală şi steluţe strălucitoare, cu salbă de aur şi mărgăritar, cu lumini colorate şi parfum de vis, dar şi înzestrat cu averi de latifundiar. Ne conduce omul care cultivă groaza, deznădejdea şi desfrâul.
Mi se va şopti, poate, să fiu înţelegător, mărinimos ori îngăduitor că poate vreo doctrină fierbinte i-a pârjolit mintea, i-a tras preşul de sub picioare, i-a răsucit grosierele idei. E posibil ca mama Omida, în conclav cu Vanesa să-i fi vrăjit crezurile şi să-l fi lăsat la îndemâna sticlei fără gheaţă, amputându-i gândirea limpede, aşezată în spatele utopiei frumoase, plăsmuită de Platon în teoria „statului ideal”. De îndată ce realul te biciuieşte, iar şi iar, te îngrozeşti fiindcă totul pute a mită şi turpitudine, a ajunare, ignoranţă şi impostură. Cine-i de vină că ne-au încălecat şi ne jupoaie despotul şi fanfaronii acompaniatori?
Te căzneşti să înţelegi cum şi din ce cauză un prieten îţi înşeală încrederea, umblă după cai verzi pe pereţi, calcă pe bec, sau, chiar, te calcă pe bătătură ori pe nervi, îl ierţi odată, de două ori, de n ori, şi cu îngăduinţă îl ocroteşti cu maximă onestitate. Iar când te mai loveşte o dată, de după cireş, căci e evident că nu-i prieten leal, ai văzut bine şi clar, crezi că toţi sunt la fel de ipocriţi, rămâi stupefiat. Te interpelezi mereu: oare cine cultivă atâta mitocănie?
Stai cu mâna la falcă şi te întrebi meditând: oare cum am pierdut timpul, din păcate finit, cu una, cu alta, iar şi iar, căutând cai verzi pe pereţi, tot prostie, tot nerozie, orbecăială deşucheată şi dezonorantă. Iar când faci bilanţul, căci vine şi vremea dării de seamă şi constaţi că ai făcut cu talant şi la vedere jigodisme de toată ruşinea, te apucă apoplexia vacii nebune ori a oii bolnave de careţi.
Şi uite aşa, te uiţi pe pereţi, ori stai cu nasul în toiag şi cauţi să decantezi că ţi-ai ieşit din pepeni, ai fost nervos, agitat, ţâfnos, orgolios, necalculat, nedormit, mahmur, buimac, ai sărit pârleazul şi te-a însângerat un par nelustruit, ai jignit ca un mitocan, ai minţit cu sau fără scuze aşa ca un derbedeu bătut, fără milă ca un imbecil; om eşti tu ori dobitoc sadea?
Impostura, neruşinarea, minciuna, mita, noncivismul au devenit obiceiuri de viaţă pentru Traian Băsescu şi găinarii lui. Nimic misterios, nimic enigmatic, redundanţa slută şi învelită în ură, urâtul şi sclifoseala fandosită se repetă, ieşind ca dintr-o flaşnetă părăginită, de mult ieşită din uz. Îl auzi pe Băse îngâimând şi repetând ca un bolnav de febră aftoasă, uitând de legea echilibrului, a armoniei, binelui şi iubirii.
Vaporeanul ăsta este prins de valul cel şiret şi odios, de vârtejul îmbuibării cu orice preţ. Şi dezaxatul impardonabil face asta zi de zi, căci excepţia a devenit regulă şi odioasă insultă la adresa românilor.
Oare răbdarea nu are şi ea o limită? Acest vântură-cenuşă ne-a pârjolit ţara, ne-a batjocorit poporul. Să nu credem că sunt simpli cai verzi pe pereţi asiduu cravaşaţi de EBA şi Nuţica din Pleşcoi, Anastase şi Videanu, Igaş, Berceanu ori Bulă-Boc şi mulţi alţi şarlatani şi obiele puturoase ce i se închină guvernatorului puşcăriabil. Sunt doar cai verzi pe pereţi pe care îi duce la păscut confuzul hă-hă-ilă. Trist este că ne mulţumim doar cu cârtitul în timp ce ţara geme apăsată de suferinţă pe toate planurile şi sub toate aspectele. Ne călăuzeşte Traian Băsescu, o brută fără gândire, fără orizont decât miciuna, banul ciubucărit şi bunul lui trai.
Prof. univ. Dr. Grigore Drondoe

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here