Sute de absenţi la examenul de titularizare

1089
Aproximativ 200 de persoane care şi-au depus dosarele de înscriere pentru examenul de titularizare din acest an, nu s-au prezentat la concurs. Din cei prezenţi, foarte mulţi candidaţi au preferat să iasă din săli, considerând că subiectele care s-au dat au fost prea grele. Examinarea a decurs fără incidente majore, după cum ne-a precizat inspectorul general adjunct, Vasile Antonie:”Au absentat un număr de 194 de candidaţi, din diverse motive.

De asemenea, mulţi dintre cei prezenţi au spus că subiectele au fost grele. Într-adevăr, au fost câţiva care au plecat din sală pentru că nu ştiau să le rezolve. Nu au fost înregistrate altfel de evenimente, nimeni nu a copiat şi nici nu a fost eliminat din această cauză”. Din cele 169 de catedre titularizabile scoase la concurs pentru judeţul Gorj, 110 sunt în mediul rural, iar 59 în cel urban. Candidaţii care nu vor reuşi să se titularizeze, pot să opteze pentru cele 905 de posturi netitularizabile, dintre care doar 268 sunt complete.


O.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here