De multe semne de hotar sunt legate evenimente istorice, fapt pentru care muzeografi din multe ţări europene sunt interesaţi să colecteze astfel de „piese”, ori să le conserve în forme adecvate, restituindu-le, în diverse moduri, culturii şi educaţiei publice.
De pildă, în Germania, „pietrele de hotar” sunt clasificate drept „monumente mici” (kleine Dänkmäler), tot în această ţară existând şi un Muzeu-Lapidarium cu o colecţie de 40 de asemenea obiecte, multe dintre ele fiind descoperite cu prilejul unor excavaţii („Das Flursteinlapidarium”). Într-un studiu având subiect o „stelă” se menţionează: „Oft mit Inschriften und Reliefs verziert, diente sie in der Antike als Grab-, Weihe-, Urkunden und GRENZSTEIN als Siegesdenkmal und Kultobjekt” (Adesea, ornamentate cu inscripţii şi reliefuri, ea a servit în Antichitate ca documente solemne sau privind unele urne, iar piatra de hotar ca monument triumfal sau obiect de cult). Tot în Germania, la est de Brüsingen, la intrarea în localitate se află un muzeu (CAGLIARIS), introdus în traseul turistic municipal. În parcul său sunt expuse oale mari (de pământ) cu flori, precum şi pietre de hotar (miliare) romane şi pietre de hotar din pământ ars, toate constituindu-se în atractive obiecte turistice. Existenţa, sub variate forme plastice, a unor asemenea semne de hotar a inspirat pe unii artişti plastici la creaţii originale de gen, inclusiv la organizarea unor simpozioane şi centre de creaţie tematice. Sunt celebri în domeniu doi sculptori germani – Eckart Grenzer şi Anatol Herzfeld – care, în anul 1975, au ieşit în evidenţă prin proiectul „100 de zile – Pădurea de Piatră” (Kassel), iar în Dangast, vizitatorii se lovesc peste tot de lucrări (opere) ale sculptorului Grenzer. Între acţiunile publice organizate de acesta figurează şi aşa-numita „A şaptea zi a Creaţiei” (simpozion tematic – 2000). Acelaşi autor a expus în anul 1993 o „Piatră de hotar” falică, ea reprezentând, în viziunea lui, „unitatea dintre Mare (femeie) şi Pământ (bărbat)”, lucrarea fiind expusă şi în diverse oraşe (Düsseldorf, Bremen, Göslar, Frankfurt, Remscheid ş.a.). În funcţia ei simbolic-artistică, „Piatra de hotar” se constituie, dincolo de artele plastice, în subiect literar, inclusiv cu accente politice. Într-un asemenea orizont de semnificaţii operează poetul şi eseistul polonez Piotr Matywiecki (născut în anul 1943 în Varşovia). În anul 1997 el a editat o antologie a poeziei poloneze ce cuprinde poeme din evul mediu până în secolul al XX-lea (două volume). Opera eseistică s-a distins prin cartea „Kamien Granicznz” (Piatra de hotar), premiată de PEN-Club. Eseul este de fapt o confruntare dramatică a autorului cu tema holocaustului. Deşi, personal, nu a cunoscut ororile acestui crunt blestem istoric, poetul consideră că are obligaţia morală să evidenţieze, în scop eshatologic, acest fenomen al răului, fixând, poetic, între Bine şi Rău, o „Piatră de hotar”, ca o speranţă, ca un program politico-umanist. Similar poetului polonez se manifestă şi poetul german Hanzulrich Röhl în „Ein Gedicht aus Danzig” (o poezie din Danzig):
Der Grenzstein
(Melodie – Ein Gedicht aus Danzig)
Ein schmaler Pfad. Ein grauer Stein:
Soll hier des Reiches Grenze sein?
Ist hüben Land, ist drüben Land:
Und doch der gleichen Sprache Band
Auf schmalem Pfad ein grauer Stein
Kann niemals Blutes Grenze sein!
PIATRA DE HOTAR
(Melodie: „O poezie din Danzig”)
O potecă. O piatră (nu tombală):
Să fie graniţă imperială?
Dincolo – Ţară; aici – tot Ţară,
Iar Limba e aceeaşi: o comoară!
Pe o potecă, o piatră stă şi plânge:
NU! Ea nu poate fi o graniţă de sânge!
(D.D.)
Concisă şi cu impact ideatic şi emoţional, poezia, referindu-se la o piatră de hotar cu destinaţie politică, devine, până la un punct, un strigăt sau, dacă nu, o meditaţie inclusiv pentru românii de dincolo şi dincoace de Prut, mesajul inducând reflecţii şi acţiuni de strictă actualitate politică. Din fericire, evenimentele din orizontul „basarabean” se pare că pun bazele unui viitor care nu mai necesită pietre de hotar pecetluitoare de destine dramatice. Într-o cugetare specifică geniului său, Pitagora ar fi zis: „Nu-ţi ascuţi coasa pe o piatră de hotar a vecinului!”, învăţătură de care Florian Saioc, unul dintre marii poeţi români, ţine şi nu ţine seama, el din acest motiv literar făcând, în spirit arghezian, un subtil joc metafizic, după cum urmează:
Ofrandă Doamne îţi aduc tăcerea,
Fă Tu să nu mai moară Învierea,
Iar moartea de-o învingi o fă să fie
Hotarul între noi şi veşnicie;
Fiindcă poţi Tu cu divinu-Ţi har,
Pe mine fă-mă Piatră de Hotar,
Cosaşii morţii-n cipele divine
Să îşi ascută coasele pe mine!
(Meine Opfergabe, Herr, für Dich ist mein Schweigen
Mach Du jedoch die Auferstehung darüber zu ragen
Der Tod zu beleben seiest Du bereit,
Mach den doch Grenze zwischwn uns und Ewigkeit
Mit Deiner Gnade lass mich aber sein
Dazwischen ewiger Grenzstein
Des Todes Schnitter auf mich allein
Die Sense scharf zu wetzen – aus und ein)
(D.D.)
Printr-o (neforţată) extensiune, alăturata „Piatră de altar” (pritstol în vechea biserică din Câmpofeni, 1831), reprezintă, plastic şi simbolic, tot o piatră de hotar în ancestrală viziune metafizică. Este singurul document – mărturie despre vechiul locaş de cult, demolat şi vândut unei parohii doljene în anii ’70.
Şi Masă a Tăcerii, şi Piatră de hotar
E Piatra de Moară ce fu sfânt Altar
Păzind în Cimitir, liturgic, Veşnicia
Piatra de Moară macină Stihia
Ce dă năvală peste om, când vrea
Ori apără Lumina când Bezna vrea să-l ia?
Masă a Tăcerii, Piatră de Hotar
E Piatra de Moară din vechiul Altar
Ce macină Lumină, Sfântul Har…!
(D.D.)
Dumitru Dănău
