Cercetările efectuate aseară de polițiști la locul accidentului de la Plopșoru au arătat că șoferul se afla sub influența băuturilor alcoolice. Evenimentul s-a produs în jurul orei 23.00. „Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Turceni au fost sesizați prin 112 despre faptul că pe raza comunei Plopșoru, satul Ceplea, a avut loc un accident rutier cu victime. Din primele cercetări efectuate de polițiști la fata locului a reieșit faptul că un tânăr de 28 ani, din comuna Mătasari, în timp ce conducea un autoturism pe DN 66, din direcția Târgu-Jiu – Filiași, din cauza vitezei, într-o curbă deosebit de periculoasă, a pierdut controlul volanului, a ieșit în afara părții carosabile și a intrat în coliziune cu un podeț și apoi cu gardul din plăci de beton al locuinței unui localnic, în vârstă de 58 ani. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a șoferului și a unui pasager, în vârstă de 19 ani, din Mătăsari. Conducătorul auto a fost transportat la spitalul din Craiova și a fost testat de către polițiști din cadrul IPJ Dolj, întrucât la locul accidentului starea sa de sănătate nu a permis testarea. Rezultatul a fost de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată i-au fost recoltate probe biologice de sânge pt stabilirea alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.