Investiție importantă la o unitate de învățământ din Târgu Jiu. Sala de sport a Școlii Gimnaziale „Constantin Brâncuși” este finalizată și își așteaptă elevii.
„A fost o investiție necesară, având în vedere că aici nu s-a mai intervenit de mult timp. În plus, unitatea de învățământ are un număr foarte mare de elevi și era necesară o schimbare în acest sens.
Odată cu începerea noului an școlar, atât elevii, cât și cadrele didactice, vor observa schimbări majore în ceea ce privește dotările unităților școlare din municipiul Târgu Jiu”, a anunțat Bogdan Bejinaru, viceprimarul municipiului Târgu Jiu.
Autoritățile locale din Târgu Jiu au investit, în ultimii ani, sume considerabile în reabilitarea, modernizarea și dotarea unităților de învățământ din municipiu.