Semnarea contractului cu CJAS amânată încă două luni

325

cas gorj nou (1)La începutul lunii aprilie, furnizorii de servicii medicale ar fi trebuit să semneze un nou contract cu Casa de Asigurări de Sănătate. Termenul s-a prelungit însă până la 31 mai, între timp medicii şi farmaciştii având posibilitatea de a semna acte adiţionale prin care li se aprobă funcţionarea conform contractului din 2010.

Situaţia privind comasarea şi reprofilarea unităţilor spitaliceşti are şi alte efecte, în afara celor directe, reflectate asupra pacienţilor şi personalului din spitalele în cauză. Aceeaşi chestiune se pare că se află şi la baza prelungirii termenului de semnare a contractului furnizorilor de servicii medicale cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS). „Pentru toate domeniile de asistenţă medicală, prin Hotărâre de Guvern s-a stabilit că noile contracte vor fi semnate la 1 iunie. Între timp, aşteptăm să se clarifice situaţia cu spitalele. Dar, prin actele adiţionale pe care le pot depune furnizorii de servicii medicale, ei îşi exprimă dorinţa de a rămâne în relaţie contractuală cu CJAS”, a explicat Daniel Şurlea, Director Executiv – Direcţia Planificare Dezvoltare şi Relaţii cu Furnizorii la CJAS Gorj.

Între timp, farmaciştii şi medicii îşi desfăşoară activitatea în baza vechiului contract, cel din 2010, a cărui valabilitate a fost prelungită până în data de 31 martie. „Probabil că nu sunt gata noile contracte şi s-a recurs la semnarea de acte adiţionale”, a spus Ileana Dumitrescu, preşedinta Colegiului Farmaciştilor Gorj.

Şi Mihai Moisescu, preşedintele Patronatului Medicilor de Familie din Gorj a confirmat faptul că în următoarele două luni medicii gorjeni îşi vor desfăşura activitatea în baza contractului de anul trecut. „Până la 1 iunie lucrăm pe prelungirea contractului din 2010”, afirma Mihai Moisescu.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here