Șefii CEO nu au de gând să facă angajări

3622

– Pericol de avarii și accidente în cariere și termocentrale

În jur de 1.000 de salariați ai CE Oltenia au ieșit la pensie, de când Legea 197 a fost deblocată. Cu toate acestea, reprezentanții CE Oltenia spun că nu se vor face noi angajări, chiar dacă liderii de sindicat, începând cu Manu Tomescu, dar și cei care sunt în FNME sau SMEO arată că vor avea loc avarii iar oamenii care lucrează în producție își pun viața în pericol, din cauza lipsei de personal.

”Într-adevăr, ies la pensie dar și activitatea se reduce. Urmează reorganizări interne, iar cei care rămân îi înlocuiesc pe cei care ies la pensie. Și intr-o stare de normalitate întotdeauna există personal înlocuitor
Într-adevăr, pleaca cei mai buni, cei mai experimentați, dar sunt și alții care pot sa facă munca. Dar cei care cunosc meserie trebuie să se ocupe de pregătirea lor, și asta poate dura de la o săptămână, până la o lunăî, două sau trei luni, depinde de cat, e de experimentat omul care înlocuiește și ce nevoie are de pregătire. Nu e o situație fericită, dar în orice activitate se are grijă de
acest aspect, in cadrul secțiilor, sectoarelor. Se face formare profesională cu formatori interni, mentori cu experiență, se fac cursuri teoretice, apoi practice, așa cum se întâmplă cu excavatoriștii, de exemplu.. Sunt posturi echivalemnte, nu rămân cei care se pensionează să-i școlească pe ceilalți, astfel de pregătiri se fac anticipat. Pe legea 197 s-au pensionat in jur de o mie, e relativă cifra, nu e bătută în cuie”, au spus reprezentanții CEO.
De partea cealaltă, liderii sindicali afirmă că, de exemplu, la termocentrala Turceni există riscul de oprire a activității. În acest sens, liderul Sindicatului Energia Turceni cere conducerii CEO să facă angajări de urgență. Președintele Sindicatului Energia Turceni, Eugen Iovan, cere conducerii Complexului Energetic Oltenia să facă, urgent, o analiză a personalului din unitate, pentru ca viața angajaților să nu fie pusă în pericol.
Termocentrala Turceni a rămas cu doar 400 de salariați, după ce alţi peste 300 s-au pensionat, în ultimele luni, în baza Legii nr.197/2021.
„Menționăm că, prin nefuncționarea cu cel puțin un grup energetic la SE Turceni, se pune în pericol Sistemul Energetic Național. Pentru a funcționa în condiții de siguranță și a nu pune viața salariaților în pericol, Sindicatul Energia Turceni face următoarele propuneri: 1. Redistribuirea de personal din cadrul CEO SA; 2. Angajarea din cadrul MINPREST sau din sursă externă; 3. Reangajarea personalului cu experiență” se arată în adresa semnată de Eugen Iovan.
M.C.H.

1 COMENTARIU

  1. Logica lucrurilor este restructurarea companiei,deci nu m-ai trebuiesc făcute angajări. Spuneți adevărul. Compania CE Oltenia,nu va m-ai fii ce a m-ai fost.

Comments are closed.