Școala Populară de Artă și-a schimbat denumirea

1010

Începând de astăzi, Școala Populară de Artă Târgu Jiu se va numi Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu. „Am fost înnobilați cu numele celui mai cunoscut gorjean din ultimul secol! Începând de azi, 31 august 2020, instituția noastră și-a schimbat numele în Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, fapt ce ne onorează și, totodată, ne obligă să ne menținem la un nivel ridicat standardele educaționale și cultural-artistice.
Cel mai mare aport la realizarea acestui obiectiv vor avea, ca și până acum, miile de cursanți, care ne-au călcat pragul anual, experții, instructorii și meșterii noștri dedicați educației artistice și transmiterii meșteșugurilor tradiționale, dar și zecile de mii de spectatori care au participat anual la spectacolele sau expozițiile noastre. Constantin Brâncuși avea un spectru larg de interese, de la știință la muzică. Dincolo de domeniul sculpturii, în care a excelat, era un bun violonist, era pictor și fotograf. Cu ajutorul sutelor de cursanți, care obțin anual premii la festivaluri și concursuri, a Ansamblului Folcloric „Maria Lătărețu”, a Teatrului de Păpuși „Pinocchio” și a Orchestrei de Cameră „Lyra Gorjului”, care organizează sau participă la sute de spectacole, în țară și străinătate, dar și prin intermediul meșterilor noștri populari care expun la târgurile de profil, vom contribui și pe viitor la promovarea și punerea în valoare a culturii tradiționale și a patrimoniului cultural imaterial al Gorjului”, au anunțat reprezentanții instituției de cultură.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here